Marea Neagră este o mare continentală, situată între Europa sud-estică şi Asia mică, ce scaldă ţărmurile României pe o lungime de 245 km. Asta e teoria. Practica ne arată însă că Marea Neagră nu este tratată la adevărata ei valoare.
Datorită exploatării şi a alterării calităţii apei, mai multe specii de sturioni sunt pe cale de dispariţie, alături de căluţi de mare şi delfini. Delfini care, pe lângă pericolul de înfometare pe care îl înfruntă, datorită pescuitului excesiv de calcani, sunt dezorientaţi şi de sonarele navelor ce fac exerciţii în largul mării. Colac peste pupăză, în partea turcească a mării s-a semnalat o specie de meduze veninoase, care au apărut aici datorită încălzirii globale.
Marea Neagră merită cu prisosinţă a fi salvată. Primele gesturi spre această salvare sunt cele simple, care pot fi făcute de fiecare dintre noi. O soluţie la nivel macro ar fi acvacultura. Însă acvacultura din Marea Neagră nu este făcută la un nivel destul de avansat. Dar ce e cert este că ar trebui să facem tot ce e posibil pentru ca şi copiii noştri să se bucure de această mare şi de tot ce are de oferit. Şi ca să vă demonstrez că e o mare unică şi frumoasă vă voi prezenta câteva detalii mai puţin cunoscute despre ea.
Această mare este cea mai mare structură acvatică anoxică din lume. Termenul de „anoxie” semnifică un „conţinut scăzut de oxigen” sau chiar o „lipsă de oxigen” şi peste 90% din apa din Marea Neagră este lipsită de oxigen. Este una dintre cele mai noi mări ale Terrei şi are un nivel scăzut de salinitate (aprox. 18%). Datorită salinităţii scăzute, ea adăposteşte doar trei specii de mamifere (delfini). Litoralul românesc a fost, până nu demult, loc de popas şi creştere a puilor pentru o specie aparte de focă, Foca de Marea Neagră (Monachus monachus albiventer) sau Foca Călugăriţă, cum mai era numită, datorită coloritului său închis pe spate şi deschis pe abdomen. Din nefericire, foca a dispărut din ecosistemul Mării Negre, fiind exterminată de pescari.
Zona Mării Negre este un bazin al culturilor, de-a lungul coastelor sale, în zona Turciei, trăiesc unii dintre ultimii vorbitori de limbă greacă pontică. Numele mării pare a se trage de la fosta denumire a punctelor cardinale, utilizând culorile (negru pentru Nord, roşu pentru Sud şi galben pentru Est).
De Ziua Mărilor şi Oceanelor (19 decembrie) vă invit să vă amintiţi de frumuseţea Mării Negre. Şi să vă gândiţi mai bine data viitoare când mergeţi pe litoral înainte să lăsaţi pet-ul de suc sau resturile menajere în nisip…
Comentarii recente