Un început pentru sfârşit

Închide ochii şi gândeşte-te câteva clipe cum e să ai o vacanţă prelungită, sute de gânduri ascunse în suflet şi dornice să sară în iarnă, inimi multe cărora să le împarţi şi ocazii care de care mai „cochete”. Cu un zâmbet de „mai vreau” vă spun că la fel mi s-a întâmplat… sau, mai bine zis, ni s-a întâmplat tuturor înainte de trecerea în 2010. Se anunţa prelungirea vacanţei cu încă o săptămâna şi deja toate ideile de plecare şi de împărţire a timpului se ramificau şi mai mult. Şi, odată cu vacanţa, Moşul mi-a ascultat dorinţa încă de la primirea scrisorii: cerul îşi cernea răceala şi nasurile se înroşeau pe măsură ce avansau în fericire. O să îmbrac povestea în persoana mea, iar dacă te recunoşti fie şi în cel mai mic detaliu, atunci poți să zâmbeşti…

Îmi puneam câte o dorinţă la fiecare privire pe care o aruncam pe fereastră, chiar dacă era un lucru banal, un lucru care ştiam că o să se întâmple sau unul dorit prea mult de mine îl rosteam în şoaptă geamului aburit de cârlionţii mei şi-mi aruncam gândurile în trecut, la vremea când eram eu mică. Da! Eram mică şi mergeam să colind uliţele unui sat care mi-a brodat copilăria. Un săculeţ dungat cu alb şi negru, făcut cu dragoste de bunica, îmbrăcat în zăpada strălucitoare se umplea în fiecare an cu muuuuulte eugenii, nuci şi colăcei. Risc să stârnesc ridicături de sprânceană şi să incomodez adolescenţi pentru care tradiţia e deja de domeniul celor învechite. Sunt printre ei şi totuşi, în fiecare an, Crăciunul îmi stârneşte amintiri frumoase şi care scormonesc în suflet după dor. Am văzut zeci de copii îmbrăcaţi mai mult în troiene decât în haine groase care lustruiau pârtiile și care îmbrăţişau săniile cu râsete largi de te temeai să nu le îngheţe maxilarele şi să rămână aşa pe veci; cu zâmbete de copii fericiţi, încrezători că Moşul o să le aducă daruri de neuitat şi să le lase-n inimi amintiri de tors în iernile de când vor fi mari.

Într-o seară generoasă de iarnă îmi simţeam fiecare colţ de trup îngheţat şi totuşi mi-era cald. Cete de îngeri făcuţi în zăpada proaspătă, câţiva bulgări primiţi fără pic de revoltă după şi un om uriaş cu un morcov în loc de nas m-au făcut să mă așez în genunchi în faţa geamului şi să muncesc o noapte-ntreagă la cutia care nu poate fi deschisă. Să depozitez fericirea unui suflet de copil etern şi să-mi ţină de cald o viaţă şi încă un pic. Fire extrem de sentimentală… fire complicată și totușu uluitor de simplă… oricum m-ai denumi cu siguranţă continui să fiu aceeaşi. Şi pentru că iubirea deja e cunoscută şi o simte fiecare, mai mult sau mai puţin, o să-ţi spun că am iubit până am topit zăpada… şi încă mă mai stropesc prin băltoace. Am ţinut în mâini bucuria şi am văzut cum mi se îndeplinea fiecare vorbă nespusă, fiecare gând ascuns în adâncuri, păstrat pentru vremuri de alb.

O să te întreb acum ceva ciudat dar e ceva care sunt sigură că ai făcut şi tu măcar o dată: te ai îmbrăţişat vreodată cu propriile-ţi mâini? Eu da… şi mă uităm în gol, ca şi tine cred… Eram singură şi un sentiment de nostalgie îmi dădea furnicături… pe piele, pe suflet… mai conta? Dar dacă spui că nu ţi s-a întâmplat, o fi poate un fenomen special creat pentru fabrica de sentimente pastelate…

Iar în amalgamul de roşu, alb şi clichete de clopoţei s-a strecurat şi un an rotund, cu aromă profundă de insolit, menit parcă să-mi rostească la infinit că mă urmăreşte frumuseţea… frumuseţea unor oameni făcuţi să-mi fie alături într-o dimineaţă, la cafea, într-o seară, la o bătaie cu perne sau într-o oricare altă zi, să împărţim bucurii. Şi ca să vezi că bucuria mea a fost imensă, la miezul nopţii dintre 2009 şi 2010 am tras aer în piept şi am suflat peste anii mei, bucuroşi că am mai progresat la adunarea cu unu.  Ştii când ţi-am spus că îl rugasem pe Moş să-mi îmbrace trupul numai în îmbrăţişările celor dragi? Lasă-mă să-ţi spun că o să fiu superstitioasa şi o să cred că un an întreg o să împart căldură şi iubire tuturor, așa cum m-a prins un miez de noapte nouă. Şi, cum nu era de ajuns, mi-am desenat pe faţă un zâmbet, ca să fiu sigură că îl voi avea mereu, iar înăuntru l-am pictat atât cât să ţină de bine unui cerc de oameni apropiați. Ca să nu uit, îţi voi spune acum, căci aşa mi-a spus şi mie o fetiţă, să trudeşti cu piticii minţii la fărâme de minuni aşa cum trudesc şi eu şi să păşeşti pe ele ca şi mine…

Ţi-am scris „ţie” și nu „vouă”…  Am vrut, de fapt, să se regăsească toţi… Ți-am împărtăşit ţie, dar, în fond, toţi sunteţi părtaşi. Să-ţi aminteşti în fiecare dimineaţă că ai unde să mergi şi la cine să te întorci, să zâmbeşti tuturor ca să-i molipseşti şi pe ei, să trăieşti frumos şi să-ți agăţi mereu vise de suflet ca să te ţină la suprafaţă! Dacă vrei mai mult, fă-ţi planuri pentru viaţă şi subliniază fericirea din ele!

Dacă spun şi „La mulţi ani!” e prea târziu?