Puzzle din emoţii

Legenda spune că Valentin trăia în vremea  Împăratului Claudiu al II-lea. Acesta din urmă era un conducător  aspru,  ce aspira la o armată puternică şi de neînfrânt. Dorinţa sa cea mai arzătoare rămânea însă numai la nivel de vis – bărbaţii din Roma nu aveau aceeaşi înverşunare în privinţa luptei. Reticenţa acestora a fost percepută de  Cladiu al  II-lea ca aparţinând  domeniului familial, unde bărbaţii doreau ca siguranţa şi armonia  să nu lipsească sub nicio formă. Măsura luată a fost interzicerea căsătoriei în rândul soldaţilor. Valentin, preot fiind, s-a opus credinţelor împăratului. Acest dezacord era manifestat însă în secret, prin cununarea îndrăgostiţilor. Complotul dintre Valentin şi cuplurile de amorezi a fost divulgat împăratului, aducând condamnarea la moarte a preotului. Acesta este încurajat să renunţe la creştinism şi să se alăture războinicilor, disculpându-se astfel de cele înfăptuite. Refuzul categoric al acestuia îi aduce sfârşitul, anticipat de scrisorile de adio către cei dragi. „Adu-ţi aminte de Valentin al tău”, era modul prin care el cerea comemorarea sa – 14 februarie, conform legendei, este ziua dedicata acestuia.

Repet cuvântul „legendă”. Câţi dintre noi ştiu această semnificaţie atribuită zilei de 14 februarie? La un search pe Google, găseşti şi această povestioară, ivită discret printre  imaginile pompoase şi site-urile ce te  îmbie persuasiv la un cadou cât mai „potrivit şi mai impresionant” – clişee pentru această zi. Toţi o ştim de „Ziua îndrăgostiţilor” sărbătorită în Occident, împrumutată rapid de români,  înghesuită lângă  „Dragobete” – zi autentică tradiţională, dedicată iubirii, dar despre care pre puţini auziseră înainte de isteria provocată de sărbătoarea Sfântului Valentin.

Se pare că fiecare are ceva de spus în privinţa acestei zile, aşa cum fiecare are de împărtăşit concepţiile sale despre iubire.

„Valentine’s Day. Felicitări, inimioare.” Asta e ceea ce-mi destănuie chichotind, o fetiţă de 8 ani luată prin surprindere, de întrebarea mea, cam serioasă, dar care ştiu că are un ecou în gândurile sale. Îmi spune ca e prea mică să se gândească la asta, dar îmi dau seama din privirea ei că speră. Zâmbeşte aluziv la ideea că această zi, va aduce un gest, cât de mic, din partea preferatului ei.

„Este ziua îndrăgostiţilor, în care băieţii fac cadouri fetelor şi, poate, invers.” La alegerea cadoului intervine personalitatea fiecăreia dintre ele. „Ele” înseamnă un grupuleţ de trei fete, care sunt încântate de discuţia la care le-am invitat, nerăbdătoare să-şi împărtăşească cât mai sincer ideile. Dezinvolte, două dintre ele îmi spun că darul facut ar fi unul material: un ceas, o cămaşă. Al treilea rîspuns mă uimeşte într-un mod plăcut – „O felicitare. În care aş scrie: eşti cel mai bun prieten şi as vrea să te căsătoreşti cu mine.” (Claudia,10 ani). Am zâmbit larg, m-a  uimit profunzimea simplă a acestui gând de copil. Un gând inocent, neîntinat înca de nimic nociv.

„O sărbătoare a îndrăgostiţilor şi o ocazie ca unii certaţi să se împace. Mergem în parc, la film. Aş afla ce-i place şi asta i-aş lua cadou.” (Sabin, 12 ani) – o părere sigură, pragmatică şi matură într-un chip de copil.

Acestea ar fi părerile unor copii despre această zi. De unde le-or fi fost insuflate? Mass-media, părinţii? Știu oare ce spun sau au luat ca model unele replici tip? Am întrebat şi mai departe. Înaintand, se pare că nerăbdarea şi încântarea au cam dispărut.

„Valentine’s day e un alt pretext de a face bani de pe urma naivilor. De ce e nevoie de o zi în care să îi arăţi persoanei iubite cât de mult ţii la ea? Nu poţi face asta în fiecare zi? Totul se rezumă până la urmă la o strategie de marketing… cum să faci bani din sentimentele unor oameni. Exploatare pe orice plan posibil… ei măsoară iubirea în bani.” (Răzvan,17 ani)

„Nu prea sunt de acord cu Sf. Valentin, merg mai mult pe Dragobete, dar aş prefera să îmi petrec ziua respectivă cu el şi aş prefera să nu primesc cadou pentru că îmi imaginez ce dureros, la propriu, şi obositor trebuie să fie să cauţi un cadou potrivit.” (Oana, 17 ani)

„După cum bine ştim Valentine’s Day este o sărbătoare împrumutată. Pentru mine această zi de 14 februarie nu este o zi specială. Dacă ţii la o persoană nu o faci doar pentru o zi. Tot legat de această zi vreau să îmi spun şi părerea legată de cadourile care se fac. Un cadou îl dai atunci când simţi că trebuie să-l faci. Nu doar dacă vine o anumită zi şi pentru că trebuie neapărat să îi cumperi ceva persoanei la care ţii.”  (Mădălin,17 ani)

„Valentine’s Day nu este o sărbătoare a iubirii. Nici măcar a îndrăgostiţilor. Este o sărbătoare a kitsch-urilor chinezeşti, a inimioarelor de pluş. Poate cel mult a florilor. N-ai să te poţi bucura de un zâmbet dacă dai la schimb un urs de pluş. N-ai să poţi simţi plăcere în schimbul un perne pline de vată. Și nu poţi cumpăra fericirea cu o floare. Dragostea nu-ţi cere nimic. Și nu are nevoie de mită. Nu poţi iubi mai mult într-o zi decât în toate celelalte. În cazul meu, aş fugi cât mai departe de agitaţia sărbătorii pentru a petrece într-un mod special. N-ar trebui decât să ne punem imaginaţia pe rotiţe.” (Iulia,17 ani)

„Noi nu sărbătorim Valentine’s day  în mod special. E o zi ca oricare alta din  viaţa  noastră. Nu considerăm că e nevoie  de o zi  din an în care să-ţi arăţi  iubirea şi recunoştinţa faţă de cel iubit, ci să-i oferi asta în fiecare zi.” (Ioana 22 ani, Marius 24 ani)

Entuziasmul, inimioarele de pluş, felicitările au dispărut, însă nu şi iubirea. Indiferent de concepţia despre Valetine’s day, n-ar trebui să uităm să ne îndrăgostim. Să ne îndrăgostim zilnic, să înflorim în fiecare zi  împreună. Cu flori sau fără flori, cu petale sau nu, cu cadou sau fără, ar trebui să fim fericiţi. Să zâmbim, să vorbim, să plângem şi apoi iar să râdem. Un râs inundat de beatitudine. Să ne jucăm. Să ne bucurăm de iubire într-o stare simplă, neîntinată, pură, fără măşti … cum ne sfătuiesc cei mici.

„Dragostea este să te pupi, să dai „inimoara” şi flori şi să te iubeşti.” (Sebi, 5 ani)

„Totul e foarte bine când iubeşti. Chiar şi când te cerţi. Chiar şi aşa se numeşte iubire, chiar dacă te îmbrăţişezi, chiar dacă aşa, pur şi simplu, te pupi, şi la mama şi la tata înseamnă tot o iubire. Dacă te pupă cineva pe buze înseamna că ori te iubeşte, ori pentru că eşti părinte bun. Dacă eşti mic şi totuşi te-ai îndrăgostit, asta nu înseamnă că trebuie să faci ceva. Dacă mai aştepti un pic şi ajungi mare poţi să-i spui băiatului. Îi  spui frumos  „Uite, eu sunt îndrăgostită de tine.” şi băiatul iţi spune acelaşi lucru dacă e îndrăgostit de tine. Dacă nu, mai umblă prin oraş până găseşti unul potrivit. Întotdeauna iţi alegi bine băiatul că ar putea să nu te placă şi atunci ţi-ai alege alt băiat. Toate din dragoste. În cazul că s-ar îndrăgosti şi fata şi băiatul, nu trebuie să fie vazuţi pupându-se. Aşa râde de el toată lumea. E o prostie. Devii mare, te căsătoreşti şi gata. Aşa e o iubire.” (Adia, 6 ani)

Creadeaţi că nu sunt unele dintre cele mai bune? Suflete mici şi curate, ce învaţă şi înveselesc suflete mari ce au uitat însă cât de frumoase sunt sentimentele. Emoţii în stare pură. Ne-am făcut expresia serioasă, ochii serioşi, gura serioasă. Am încercat şi cu inima. E confuză încă – nu mai ştie dacă e de copil sau de adult.