La mijlocul săptămânii trecute s-a disputat cel de-al 122-lea derby dintre cele mai „galonate” echipe din campionat, Dinamo şi Steaua. A fost unul dintre cele mai spectaculoase meciuri ale sezonului, fiind cu mult peste media jocurilor practicate în ,,bătălia” internă.
Indiferent dacă vorbeşti despre o confruntare dintre Dinamo şi Steaua la fotbal, la handbal, la polo, la rugby sau în oricare alt sport, emoţiile sunt aceleaşi, deoarece aceste două mari cluburi fac parte din istoria sportivă a României, scriind o pagină importantă în recunoaşterea noastră pe plan internaţional.Iată doar câteva exemple: echipa din Ştefan cel Mare, prima care a ajuns în semifinalele Cupei Campionilor Europeni (CCE), unde a întâlnit pe Liverpool, cea mai bună echipă a acelui sezon; Steaua, în 1986, câştigătoare a CCE după ce s-a ajuns la penalty-uri, unde Ducadam a intrat în istorie apărând patru lovituri de la 11 metri consecutiv. Exemplele pot continua, dar să vedem ce a fost în meciul de miercuri pentru a ne da seama ce a mai rămas din cele două mari formaţii. Cum am menţionat şi mai sus, meci spectaculos, ocazii multe de gol (însă numai la o singură poartă, cea a Stelei), combinaţii frumoase, reţeta specifică pentru a nu plictisi suporterii.
Dominând prima repriza, ,,Câinii” au reuşit deschiderea scorului în minutul 39, prin Alexe, după o centrare perfecte a lui Gabi Boştină (fost stelist).
Aşadar 1-0 la pauză. Supoterii stelişti sperau ca Stoichiţă să facă ceva pentru a readuce echipa pe linia de plutire, deoarece în prima parte steliștii nu au jucat mai nimic, fiind norocoşi că au scăpat doar cu un gol primit. Însă nu a fost aşa şi Dinamo şi-a făcut jocul reuşind să mai marcheze un gol, după o fază în care Zapata a fost păcălit de gazon, ratând degajarea și lăsându-l pe Cristea cu poarta goală. Scorul final a fost 2-0 pentru Dinamo, un rezultat pe deplin meritat.
Astfel echipa căzută până mai ieri în „groapă” a reintrat în lupta pentru poziţia întâi în campionat, unde a găsit foarte multe echipe care râvnesc la acest privilegiu: CFR Cluj, Unirea Urziceni, FC Vaslui, FC Timişoara, Steaua, Rapid. Numai una dintre va reuşi să ridice trofeul de campioană sezonului 2009-2010 deasupra capului.
Comentarii recente