Se văd razele lunii prin geamul întredeschis. Am avut o zi obositoare şi totuşi nu pot dormi, mă gândesc la întrebarea adresată cândva de Dragoş Mihai, revenită ieri în minte din cauza unei întâmplări bizare.
Mergând cu un mijloc de transport în comun (se numeşte aşa pentru că aici este locul ideal unde poţi întâlni oameni cu bun simţ, dar şi oameni al caror simţ lipseşte, oameni simpli, oameni culţi, oameni slab pregătiţi etc.; oameni diferiţi de cei comuni… ) a urcat la o staţie oarecare o domnişoară (hai să îi spunem aşa deşi nu merită!) îmbrăcată sumar, cu o pungă de seminţe în mână. Ce a urmat nu poate fi greu de ghicit! O astfel de situaţie te pune gânduri, mai ales că mi-a ajuns stratul epidermic al seminţelor şi în încalţăminte. Ce fel de om este? Ce valori o fi având fata aceasta? Dar ce valori am eu? Care sunt calităţile mele care mă fac diferită de ea? Dar defectele?
Când spunem calităţi ne gândim automat și la defecte. Uneori e greu să facem diferența între o categorie și cealaltă. Dacă „X” crede că tăcerea cuiva este o calitate, „Y” consideră că tăcerea aceluiaşi este un defect pentru simplu fapt că nu ştie dacă omul este onest sau slab pregătit. Poate pentru mine a vorbi mult este o calitate, pentru că asta arată fracheţea, sociabilitatea unei persoane, în timp ce pentru tine poate însemna modul în care omul îşi consumă timpul şi ţi-l consumă, sau pentru „X” poate însemna demagogia persoanei respective, iar pentru „Y” modul de a informa şi de a se informa despre anumite situaţii sau poate că toate acestea se întamplă doar de dragul de a vorbi.
Altruismul, deshiderea faţă de nou, respectul faţă de orice om sunt virtuţiile care nu trebuie să lipsescă nimănui. Altruismul ne ajută să ne descoperim, să pătrundem cu mintea în cele mai neaşteptate locuri şi să punem în aplicare, câteodată, cele mai năstruşnice idei. Trăim într-un secol în care niciodata nu obosim în a căuta ceea ce ne dorim.Tehnologia, căutarea fantasticului, a extraordinarului din orice situaţie, din orice film, din orice carte, chiar din orice imagine şi diferitele situații reale au o sublimă legatură tocmai datorită acestei dorinţe.
Uneori înclinăm balanţa în cealaltă parte a valorilor fie că vrem, fie că nu. Impunându-ne să conştientizăm şi să extragem bogăţia spirituală din fiecare context vom reuşi să ajungem la o stare de echilibru.
Acum că am răspuns la întrebarea: „Ce este în mintea ta când spun valori şi nonvalori de mă priveşti aşa?” expediată de prietenul meu într-un moment când simţea că nonvalorile si valorile fac parte din lumea magneţilor, adică sunt cu semne opuse dar se atrag, pot concluziona: valorile după care mă ghidez eu în viaţă sunt, poate, pentru tine, pentru „X”, pentru „Y”, nonvalori. Aceste lucruri sunt atât de relative, încât depinde de cine şi în ce poziţie le priveşte. Nu am crezut că împrejurarea legată de acea fată mă va face să mă trezesc şi să mă liniştesc în acelaşi timp.
Se aude din radioul vechi al vecinului, prin geamul, deschis de vânt,o voce caldă: „Emisiunea noastră se încheie aici.Vă urăm noapte bună!”
Comentarii recente