Ai atins vreodată o stea de pe cer? Ai fost în stare să spui că ţi-a reuşit? Eu cred că am făcut-o. Accidental, desigur, dar am făcut-o!
După atâtea zile de întuneric, de melancolie și tristeţe, cred că am prins această stea. E diferită de cea pe care mă aşteptam să o întâlnesc. Nu e o stea banală, după care alergi disperat ca să o prinzi, pentru ca apoi să iţi ardă palmele și să se stingă într-o clipă… Nu, e una care singură a decis să-ţi cadă în mâini. Nici nu te aștepți să se întâmple, cade spontan, atunci când când crezi că nu mai are rost să o mai cauţi. Îți luminează chipul. Îți mângâie cu raze mâinile, sufletul şi întreaga fiinţă.
Lumină caldă, care te învăluie; strălucire ademenitoare, care nu te poate lăsa rece; dulce moleşeală de care te lași îmbrăţişat; spirit de corp ceresc care, de fapt, e undeva, mult prea departe şi ameninţător de aproape…
Te-ai gândit vreodată că norii care acoperă cerul sunt doar nişte himere? Că rolul lor nu este altul decât acela de a te face să lupți pentru steaua ta, demonstrându-ți că pentru a ajunge la ea trebuie să le vezi şi pe celelalte, dincolo de vânt sau ploaie? Poate unele stele te vor răni, poate te vor face să suferi. Vei uita totul când o vei vedea pe cea care știe să se dăruiască atunci când nu te-aștepți.
Lumina ei se se joacă cu părul tău, îţi atinge faţa şi îţi sărută ochii. Vei rezista tentației de a adormi în braţele ei iluzorii, ca pe urmă să-ţi dai sema că, de fapt, aceste braţe sunt reale? Şi să zâmbeşti, așa cum zâmbește iarba soarelui… aşa, cum nu ai mai zâmbit demult sau poate chiar niciodată. Lumină de zâmbet care nu poate trece în cuvinte, pentru simplul fapt că nu poate fi repetată; pentru că steaua pe care ai prins-o e diferită de celelalte. Ştii doar atât… că nu vei mai sta nopţile pe pervaz, admirând luna, rugând-o să-ţi trimită stele. Nu le vei mai ruga să-ţi zâmbească şi tu nu le vei mai zâmbi tuturor, ci numai uneia… și asta te face fericit.
Comentarii recente