Filmul Sleepover este o comedie care surprinde foarte bine gândurile şi ambiţiile tinerilor din ziua de azi. Înainte de începerea primului lor an de liceu, Julie o fată drăguţă şi timidă care îşi ascunde undeva în adâncul inimii sentimentele pentru un tânăr din aceeaşi şcoală cu ea, organizează o petrecere în pijamale cu cele mai bune prietene ale ei: Hannah, Nancy şi Farrah. Petrecerea începe sub formă de glumă însă cele trei fete ajung să trăiască aventura vieţii lor. În încercarea de a scăpa o dată pentru totdeauna de reputaţiile lor îngrozitoare şi de a reuşi să ia prânzul lângă fântână şi nu cum o fac de obicei, lângă coşul de gunoi, Julie şi prietenele ei îşi petrec noaptea săpându-şi rivalele lor mai populare. Cele două grupuri adverse se întrec într-o competiţie denumită de ele „vânătoare” în care fiecare echipă trece prin mai multe încercări amuzante. Orice este posibil în noaptea petrecută la Julie.
Întrecerea e strânsă deoarece adversarele fetelor nu sunt nişte fete obişnuite precum ele, ci sunt cele mai populare fete din școală. Până la urmă scorul este egal, iar ele hotărăsc de comun acord că grupul care va lua primul coroana de la bal va câştiga. În plus Julie are ocazia să îl vadă la bal pe băiatul de care se îndrăgostise de ceva vreme. Cine a câştigat până la urmă locul de luat prânzul pentru următorul an şi ce s-a întâmplat cu cei doi îndrăgostiţi rămâne să vedeţi singuri.
Pe mine m-a surprins în mod plăcut ideea acestui film care este, în fond, un film cu, despre și pentru adolescenţi. Am învăţat că niciodată nu trebuie să îţi pierzi speranţa şi încrederea în tine, în propriile forţe, că nu e corect să ne facem prietenii arbitrare, bazate pe aparențe şi să-i dispreţuim pe cei care poate nu arată la fel de bine ca noi, dar ascund comori în suflet.
Un film interesant și un articol foarte bun 🙂
Nu am văzut filmul, însă felul cum l-ai descris mi-a trezit interesul și abia aștept să-l văd. Contează foarte mult cum știi să atragi atenția oamenilor asupra acestor filme bune, pentru adolescenți în special, și la asta te pricepi excelent de bne. Sunt mândră că te cunoasc personal, pentru că ești o fată foarte specială, inteligentă și prietenoasă. Ține-o tot așa și să nu te schimbi niciodată!! Te pup :* succes
Un comentariu foarte reușit…
Mi-a plăcut foarte mult faptul că autoarea acestui comentariu a știut să se exprime…
Superrrrr comentariul !FELICITĂRI
Un articol foarte reuşit.Bravo!
🙂