Un vis de iarnă în inima munţilor

Reportaj realizat de Elena Druţă şi Iulia Dumitru

Totul a început încă de anul trecut, când boboceii din actuala a X-a F au tot insistat cu întrebarea : „Când mergem în excursie, domnu’ profesor?”. Anul acesta, dorinţa noastră s-a îndeplinit. Până la urmă, ne-am decis. Borşa, Maramureş, patru zile, trei nopţi. Scurt, clar, parcă prea exact. Şi totuşi…

Forfota dinainte de excursie s-a simțit în tot liceul. Au fost câteva probleme cu organizarea și, din păcate, plecarea a fost oarecum umbrită de faptul că a trebuit să ne asumăm răspunderea pentru această excursie, aflând în ultimul moment că lucrurile erau destul de complicate. Cert este că joi după-amiaza eram toți în fața Palatului. A început să picure. Cineva a venit mai devreme, cineva mai târziu, grupuri, grupuri… Autocarul a ajuns la timp şi am plecat cu o întârziere de 1 minut. Am mers mult. Iniţial, linişte în autocar, regulamentul monoton, explicațiile domnului şofer… Dar, ieşind din Iaşi, atmosfera s-a destins, am început să vorbim, să glumim… Am ajuns seara, întâmpinaţi de o ninsoare feerică. Oboseala şi plictiseala au dispărut, odată cu bagajele pe care ni le-a luat gazda.

A doua zi am văzut munţii. Falnici, reci, învăluiţi de fulgi şi îndemnându-ne să-i descoperim. Traseul a început de la telescaun, ceea ce a fost ceva nou pentru unii. Cât am mers, a nins uşor şi am îngheţat de ni se părea că nu mai ajung cei din urmă. Şi totuşi, până au ajuns şi ceilalţi, fiecare a încercat să se încălzească în felul său: unii săreau pe loc, alții făceau îngeraşi în zăpadă, iar alții se strângeau în grup, preluând metoda pinguinilor. Ne-am îndreptat apoi cu elan în sensul arătat de săgeată – direcţia spre Cascada Cailor.

Pământul argilos era acoperit cu zăpadă, dar era încă viu și asta a complicat puțin traseul. În cele din urmă am auzit un vuiet care spărgea liniştea aparentă a munţilor. Au început din nou râsetele, puţin obosite. Aparatele de fotografiat au început să-și găseasacă rostul. Drumul înapoi ne-a adus noi surprize: un sol şi mai argilos, noroi până la glezne şi câteva cazuri de papuci rămaşi în urma posesorului. Trecerea pe celălalt mal, când am ajuns jos, a fost mai dificilă. Ne-au ajutat localnicii, făcând un pod dintr-un copac defrişat. Şi, pe cât de palpitantă a fost trecerea, pe atât de amuzantă a fost replica auzită în final: „De ce nu a căzut nimeni?!”.

După ce am ajuns la cabană, ne-am curăţat bocancii, hainele şi am făcut un duş. Seara s-a încins petrecerea, condimentată de câteva partide de „adevăr şi provocare” și de distracţie la maxim.

A treia zi a fost cea mai obositoare, dar şi cea mai friguroasă. Am vizitat Maramureşul, primul obiectiv turistic fiind Cimitirul Vesel din Săpânţa. Deşi frigul ne mânca, am mai găsit şi timp să admirăm obiectele de artizanat din regiune, să mai explorăm şi tonetele cu suveniruri şi să ne mai luăm câte ceva ca amintire.

În continuare, am vizitat cea mai înaltă mănăstire din  Europa, mănăstirea Peri, având înălțimea de 75 de metri, iar crucea din vârf 7 metri, deşi de jos nu părea atât de înaltă. Frigul nu a lipsit, deşi soarele ne-a tras pe sfoară, zâmbindu-ne pe furiş. După o mică pauză de masă, în Sighetul Marmaţiei, am mers mai departe, până am ajuns la mănăstirea Bârsana. Aceasta are o înalţime de 57 metri, fiind a doua din Europa. Doamna de la intrare  ne-a povestit istoria biseriicii  și ne-a îndemnat  să rămânem un timp pentru reculegere. S-a înserat, iar noi am luat calea înapoi. Nici  frigul, nici oboseala nu ne-au schimbat starea de spirit. Tot s-au găsit cântăreţi printre noi, iar domnul şofer nu ne-a lăsat să ne plictisim. Seara am sărbătorit un majorat şi, ca în ultima seară, ne-am distrat extraordinar.

În ultima dimineaţă ne-am trezit devreme şi un pic melancolici. Am fi vrut să mai stăm pe meleagurile ardelene, mai ales că ne-au atras felul de a vorbi al localnicilor, cultura şi modul lor de a trăi. Ca să nu mai spunem că a doua zi avea să înceapă o nouă săptămână de școală…

Drumul în autocar a fost vesel, dar o veselie mai tristă. Ne-am mai oprit pe drum, am mai stat împreună, s-au legat noi prietenii, însă cel mai important este faptul că ne-am simţit bine, am avut parte de emoţii puternice și de întâmplări pe care nu le vom uita niciodată. Îi suntem recunoscători domnului profesor Gelu Susanu pentru faptul că a organizat această excursie. Am avut parte de o experinţă minunată și, ca să îl cităm pe domnul profesor, ne urmărește încă mirosul ninsorii proaspete și al lemnului de brad…