Urc încet bulevardul, încercând să-mi ascund faţa de iarnă. Nu îmi este cu putinţă. Mă ciupesc fulgii şi şi mă dau bătută până la urmă. Vals nebun, uşor, etern, inexplicabil… afară. Nici un ştiu dacă e vals. Cred că e un tangou, sau poate o polka. Da, cred că e polka, e un dans nebun, nebun de tot!
Pene albe, aripi străvezii şi lacrimi reci ce frig pielea. Noi mergem grăbiţi, lăsând feeria să ne umple ființa, pe aleea despre care cred că ne va duce în Narnia. Nu pot înţelege care dintre noi e Crăiasa Zăpezilor, unde e Kain, prin ce meleaguri este Gherda acum… O fetiţă mică ţinând în braţe un pisoi murdar, aprinzând chibrituri ca să se încălzească, un brad ce vrea să devină faimos, o Degeţică plângând pe aripa unei rândunici întârziate…
Cred că o văd pe Alba ca Zăpada. Stă singură, în staţia de tramvai, aşteptând să vină… tramvaiul sau prinţul? Nu ştiu. Doar că buzele ei cărnoase şi ademenitoare sărută aerul rece, iar părul ei negru încearcă să evadeze de sub gluga imensă. Dar Alba îşi potriveşte gluga mai bine şi părul nu mai are scăpare. Aşteaptă momentul potrivit să-l mai ajute odată vântul şi poate că atunci îşi va demonstra toată splendoarea.
Tocmai am trecut pe lângă o fiinţă hidoasă. Ştiu cine e, ştiu că e urât de toţi, ştiu că urăşte copiii şi azi va întâlni cele Trei Spirite ale Crăciunului. Îi zâmbesc şi se uită urât la mine. Ştiu că până mâine îi va trece.
Mai încolo, trecând de buzele suave şi roşii, se revarsă o undă melodică, iar vocea dulce fredonează „…once upon a december…”. O ştiu… O ştiu pe cea care cântă. E chiar în faţa mea, la braţul unui tânăr care vorbeşte la telefon. Grosolan din partea lui; în locul fetei i-aş da o lecţie de bun simţ. Dar ea e diferită. Cântă în şoaptă şi parcă nu are nimic comun cu această lume. Cântă odată cu zăpada şi visează la… la? Cred că tânărul ar trebui să-i acorde mai multă atenţie, cel puţin în aceste clipe care sunt atât de rare…
Am ajuns. Lumina palidă a felinarelor, zăpada pufoasă sub picioare şi croncănitul unei ciori. Cred că povestea a luat sfârşit. Doar… „L + M” scrijelite pe o maşină înzăpezită. Aş vrea să văd cum au fost scrise literele. Dar nu am fost acolo… eram într-o poveste. Şi acum sunt. Dorm.
Comentarii recente