Mintea reflectă, simțurile percep realitatea, iar sufletul simte, simte la nivel înalt, vede ceea ce simțurile nu pot sesiza și ajunge acolo unde mintea nu poate pătrunde. Trăirile interioare sunt profunde, sincere, deslușite, dar păstrate în suflet. Însă, ce se întâmplă dacă acestea prezintă un caracter prea acut pentru a rămâne anonime? Aici intervine arta, un plan vast, abstract unde sufletul își poate materializa propriile percepții, regăsind aici locul ideal de prelungire a abstractului.
Fiecare om ajunge la un moment dat să simtă nevoia de mărturisire a trăirilor interioare, de mărturisire sinceră a unor acțiuni, sentimente, reflexii de ordin intim. Această necesitate se răsfrânge în domenii diverse, adesea inexplicabile, colorate afectiv de sensibilitatea artistului. Artistul constituie o denumire generică a celui care este capabil să-și imprime mărturia sinceră a propriilor procese lăuntrice într-un spațiu idealizat de forma stilistică pe care o îmbracă. Acesta a îmbrățișat de-a lungul timpului domenii diverse de activitate, dat fiind faptul că arta a constituit un factor de interes primar încă de la începuturile existenței umane, parcurgând un traseu îndelungat de evoluție, de la picturile de pe pereții peșterilor preistorice până la expozițiile de sculptură hiper-realiste contemporane.
În ciuda unor păreri venite din exteriorul sferei artistice, aceata nu denumește un simplu obiect de activitate ori o formă a conștiinței sociale, ea reflectă realitatea în imagini expresive, capabile să genereze și să transmită emoții specifice, antrenând, atât în crearea, cât și în receptarea acesteia emotivitatea, intuiția, senzorialitatea și inteligența. În cadrul acesteia au loc procese complexe, pătrunzătoare, se operează cu idei și impresii personale, autorul deschizându-și spiritul și creativitatea publicului larg, concretizându-le în compoziții cu valoare preponderent simbolică. Receptarea mesajului autentic al operei urmează un traseu anevoios, fiecare fiind influențat de parcepțiile personale, capacitățile morale și intelectuale, concepții colective, stările prin care trece și astfel se ajunge la o distorsiune a intenției inițiale.
A scrie, picta, sculpta, a te indentifica cu orice alt fel de artă, a te manifesta prin ea înseamnă a oferi celor din jur o parte din tine, a le împărtăși noțiuni ce țin de intimitatea și nivelul tău de pregătire. Arta este spațiul cromatic care oferă adăpost tuturor mărturisirilor, slăbiciunilor, descătușărilor interiore.
Cuvântul confesiune ascunde un pansament pentru rănile sufletului, o ușurare, o eliberare a poverilor lăuntrice, ascunse, neîmpătășite, apăsătoare, un mijloc de cicatrizare a plăgilor deschise la nivel suprafiresc. Confesiunea prin artă, prin frumos, nu este o simplă activitate umană, este un mediment spiritual.
Fiecare își alege propriul teritoriu artistic, Perpesicius a ales literatura, prin poezie, eseistică, critică literară, istorie. Caracterul cel mai subiectiv îl deține poezia, revelație lirică a reflecției realității în originalitate, modelată de suferințele, bucuriiile, nostalgiile fiecăruia.
Poezia Brancardier prezintă peisajul toamnei pastelat de sentimentul de singurătate resimțit de eul liric. Este prezent motivul morții asociate acestui anotimp și cel al ascensiunii spre divinitate, al regăsirii alinării în sânul supranaturalului. Esența regretului interor se răsfrânge asupra descriei toamnei, fiind prezentate în paralel imaginea fizică a tabloului descris și cea a simțămintelor autorului („Fâlfâie-n răstimpuri sumbrul crep de ciori/ Peste câmpul gol şi peste viaţa mea”, „De vrei să dai sprijin trupului învins,/ Suflete, îţi cată adăpost în cer”). Astfel, prin versuri, autorul a putut trasmite stări proprii, care ajung să se răsfrângă în conștiința cititorului. Esența literaturii și a artei în general este sceea că se privește realul ca o formă distilată a vieții cotidiene, fiind dispuse concepte individuale cu valori universale ample. Logica, sensibilitatea, instinctivitatea pătrund în planul fabulosului, conturând forme excentrice ale variațiilor idealului.
Arta susține credința în perfecțiune, înnoirea constantă raționalului și a supranaturalului, prin ea discrețiile particulare pot căpăta un carater transcedental. Domeniile de exprimare sunt vaste, situate într-o continuă regenerare și diversificare. Se consideră că aceasta constituie o formă de îmbinare a concretului cu suprafirescul, dând naștere unor forme ritmice ale frumosului.
Confesiunea personală, dialogul sinelui cu adevărul își găsește cel mai adesea leagăn în brațele artei, consolidând opiniile individule în contextul dezvoltării variabile a esteticului, sensibilitatea modelând domeniile cromatizate, alese spre a fi reîmprospătate.
Comentarii recente