Cum să pictezi un suflet mort?

Simplu: mai întâi faci rost de unul. (acum depinde cum vrei să fie… proaspăt sau mort de câteva zile.)

Cum procedezi:

În cazul “proaspăt”: într-o toamnă fatală studiezi îndeaproape vieţile oamenilor pe care îi ştii câtuşi de puţin. Când dai de o viaţă degeaba iei frumos o cutie cu bomboane şi le otrăveşti. I-o oferi cu ocazia “vreau să fiu mai bun”. Îi spui că dacă vrea să te facă să te simţi bine, să mănânce câteva. După ce ia o bomboană (să fie de cafea pentru că adori mirosul de cafea) îl rogi să îţi aducă un pahar cu apă. Te duci după el şi îl culegi de pe jos din bucătărie în doar câteva secunde. Simplu!

Îl târâi uşor (să nu îi provoci răni pentru că s-ar învineţi repede) până în sufragerie şi îl pui pe canapea. Îţi iei planşa şi începi… îi conturezi frumos trăsăturile feţei şi ochii sticloşi, pierduţi parcă într-o mare de umbre colorate. Apoi treci la zâmbetul schimonosit şi la ultimele lui gânduri de genul: “ce drăguţ, mi-a adus bomboane”…

În cazul “mort de câteva zile”: spionezi cel mai apropiat cimitir de suflete. Eşti atent la cine s-a mai dus de unde a venit, marchezi teritoriul şi după 8 zile revii cu o lopată… odihnit, numai bine pregătit pentru săpat. Îl dezgropi cu grijă, să nu te prindă cineva. Îţi vine rău (la acel moment dat), dar treci peste… E mai greu cu dusul lui acasă, dar dacă e un cimitir de suflete izolat, poţi să îl pictezi acolo… doar să îl dezgropi. Dacă vrei să îl duci acasă (pentru că nu te poţi despărţi de mediul de lucru în care eşti obişnuit să pictezi) îl bagi într-un sac… sau în doi. Acasă îl asamblezi (ca pe jucăriile din kinder) şi începi. O să fie ceva mai greu decât în primul caz pentru că, pe alocuri va trebui să îţi dai seama cum a arătat când era viu. De asta e bine să te duci la înmormântarea lui, în cazul în care nu îţi dai seama de ceva, să îţi aminteşti. Cam asta e tot ce trebuie să faci…