Şi vineri a fost toamnă special pentru tine!
Dragule,
Nu știu dacă are o prea mare importanță faptul că scriu cu un stilou. Pentru că, dacă ar avea, toată lumea ar fugi haotic spre librării și și-ar lua câte unul. Sau câte două, unul să fie de rezervă. Dar nu e așa.
În sfârșit.. mi-am strecurat gândul în timpurile hazlii viu colorate spre asfințit, în care toate serile lumii vorbeau între ele despre destinele oamenilor nepotriviți. În unele seri bizare, vorbeau despre fostul “noi”. Am ascultat pe furiș ceea ce spuneau, încercând să disting literele imperfecte așezate pe un portativ transparent de neuitare.
Nu am înțeles nimic. De atunci, însă, fac terapie zi de zi prin diverse lumi, cu diverși medici, care mai de care mai dornici să-mi răsfoiască dezordonat gândurile pe care, până să pleci, le țineam alfabetic în rafturi.
Mi-au făcut o mulțime de anestezii locale până am devenit o umbră a umbrelor… În ochii închiși îmi reveneau fel de fel de imagini fugare care îmi construiau melodic o scară cu o sută treizeci și patru de trepte ce mă însoțea în neant.
Se pare că toate astea au fost pentru o cauză nobilă: trebuia să uit cu orice preț de acea muză duplicată care îmi zgâria pe suflet un fel de viață. Mi-au administrat pastile de rătăcire. Câte una la fiecare șase ore. Fără rezultat, însă. Vremea nebuniei, pentru mine, era abia la început; pentru că mă lipseau de orice “tu”.
Până să-și dea seama de cauza absenței mele orbitoare din lumea lor, au construit o criptă pentru sufletu-mi pierdut. Și l-au pus să-și scrie testamentul în agenda cea neagră din trecutul nostru. Nu a scris nimic, fiind pierdut în cruzimea detaliilor ce au fost.
Ulterior mi-am luat sufletul de peste tot și am renunțat la orice fel de terapie. Acum stau și eu și îmi disec singurătatea ca un romancier ratat al propriei vieți.
O să-ți șoptesc numele… Tu, să nu mă părăsești. Să vii acasă!
Cu drag,
Un Personaj ce caută Autor.
Comentarii recente