Vântul suflă-n parc sinistru
Umbre dense de prinţese şi feciori de-un râs venal,
Coborâţi din pajişti multe, pajişti dense de mangal
Se-nfiripă-n parc sinistru.
Pe-al tău umăr stă mişel
Un incubus cocoţat,
Toarce viers de ’namorat
Cu ochi zvelţi, de prichindel.
Cum apleci sub neagra-i treanţă
Capul stelelor de nea
Şi guriţa de fetiţă îi întinde o mărgea
E muşcată-n nonşalanţă –
Tu îl placi
Iar el te vrea…
Dezveleşti cocheta-ţi floare
În grădini de-un fler grotesc,
Iar pe umeri albi mocnesc,
În săruturi infernale…
Grele patimi de lumesc.
***
‘N codru vechi, în cuib de cuci
Fremeţi dalbă şi-ntristată
Tot plângand ne-nduplecată
‘N sânge negru te usuci.
Eu te văd ascuns sub crâng
Dar ce-ţi pasă dacă plâng?
Dacă râd sau sar sau strig?
Vei rămâne îngheţată
Şi e frig…
Comentarii recente