Incursiune spirituală în trecutul literaturii române

Pentru cei care nu cunosc foarte bine mecanismul intern al sistemului de învăţământ românesc în ceea ce priveşte felul în care poate evolua cariera unui profesor, trebuie să amintesc că obţinerea gradului didactic I este considerată actualmente cea mai înaltă formă de perfecţionare profesională în mediul preuniversitar; altfel spus, o încununare a unor merite intelectuale şi didactice dovedite pe parcursul anilor, printr-o acumulare de a ceea ce cu toţii numim experienta. Atenţia focalizată pe inspecţiile la clasă, procedurile relativ birocratice pe care le implică metodologia obţinerii gradului didactic  I, fac adesea ca lucrarea metodico-ştiinţifică să treacă, pe nedrept, şi fără ca acest lucru să fie recunoscut, într-un plan secund. De cele mai multe ori, lucrări excepţionale, care ar putea figura oricând pe rafturile unei biblioteci alături de lucrări academice universitare, sfârşesc prin a poposi întru uitare în rafturile bibliotecii personale ale celor care le-au redactat, punând între paginile lor nu doar fraze înşirate pe hârtie, ci şi fărâme de suflet.

Fac aceste precizări dintr-un impuls care mă încearcă de fiecare dată când asist la momentele festive ale acordării gradului didactic I unui coleg de cancelarie, momente în spatele cărora se ascund ani de muncă ale cărei roade sunt de multe ori prea puţin apreciate de către cei care nu ştiu ce înseamnă  cu adevărat a fi profesor. Fără a devia spre un discurs ce ar putea fi interpretat ca fiind uşor emfatic, dacă nu chiar încărcat de un patos inutil, trebuie să mărturisesc că nu am mai asistat de ceva timp la o susţinere a unei lucrări de gradul I care să mă facă să îmi doresc realmente să citesc lucrarea prezentată. Acest lucru s-a întâmplat însă cu o săptămână în urmă, când am avut prilejul să asist la prezentarea lucrării colegei noastre, prof. Luciana Antoci, Destinul literar al marilor scriitori după instalarea regimului comunist.

Prezentată într-un cadru intelectual de excepţie, marcat de prezenţa coordonatorului ştiinţific al lucrării, prof. univ. dr. Lăcrămioara Petrescu, precum şi a celorlaţi doi distinşi invitaţi, domnul prof. univ. dr. Constantin Pricop şi doamna prof. dr. Camelia Gavrilă, lucrarea în sine reprezintă o adevărată provocare intelectuală pentru toţi cei care, sub o formă sau alta, au curiozitatea să o răsfoiască, la fel cum a reprezentat în mod sigur pentru autoarea însăşi abordarea unui subiect care încă mai generează cotroverse, la mai bine de două decenii după  căderea regimului comunist. G. Călinescu, Tudor Arghezi şi Vasile Voiculescu sunt cei trei scriitori ale căror destine culturale sunt minuţios analizate, într-o încercare de a restabili un adevăr cultural menit să reaşeze valorile autentice ale spiritualităţii româneşti într-o ordine firească.

Structurat în conformitate cu criteriile impuse redactării unei astfel de lucrări, studiul cuprinde, pe lângă partea ştiinţifică, materializată într-un discurs critic suplu, obiectiv, ce se înscrie într-un demers mai larg de restabilire a unui traseu onest al istoriei literare româneşti, şi o parte didactică, în care profesorul Luciana Antoci reflectează asupra modului în care aceste dileme ale destinului nostru cultural pot fi abordate în discuţiile cu elevii, în cadrul orelor de limba şi literatura română. Soluţiile didactice propuse pentru abordarea la clasă a unui astfel de subiect care necesită, pentru a putea fi înţeles, o anumită maturitate din partea elevilor şi o fineţe didactică a dascălului, sunt inedite, îmbinând practic perspective şi metode ale mai multor discipline de studiu.

Investigând în egală măsură contextul istoric şi cultural care a modelat destinele unor autori canonici ai literaturii române, precum şi reacţiile criticii postdecembriste faţă de felul în care aceşti scriitori au înţeles să facă faţă presiunii vremurilor, lucrarea Lucianei Antoci este o invitaţie la o călătorie spirituală în trecutul culturii şi al literaturii române – o incursiune pe care suntem datori să o facem din când în când pentru a înţelege un prezent pe care suntem adesea tentaţi să-l judecăm prea aspru, în necunoştinţă de cauză.