Cu siguranţă măcar o dată în viaţă cu toţii ne-am pus diverse întrebări legate de existenţa lui Dumnezeu. Am fost crescuţi, cel puţin unii dintre noi, să credem în Dumnezeu. Fără prea multe argumente sau explicaţii, pur şi simplu din obişnuinţă.
Noi putem susţine argumente pro sau contra existenţei Lui, depinde de liberul arbitru şi de credinţa fiecăruia. Dar aceste argumente sunt ca apa mărilor sau a oceanelor peste plăcile tectonice. Apa poate să se agite, cu întreaga ei forţă, dar nu le poate mişca din loc. Întotdeauna, când cineva crede, ceva mai adânc decât raţiunea îl împinge să creadă.
Tot ce este în jurul nostru, chiar şi noi, existăm datorită Lui. Totul a fost creat de Dumnezeu la început, însă, se spune că mintea noastră nu poate curpinde o perioadă atât de vastă, acel început când s-a format totul, dintr-odată, din nimic.
„Crede şi nu cerceta !” Această frază îi aparţine lui Iulius Celsus (senator roman din sec. al II-lea), reprezentând un atac la adresa creştinismului.
Atunci când vrem să cercetăm mai mult decât ne este oferit, putem avea impresia că este ca şi cum ne îndoim de existenţa lui Dumnezeu şi dorim mai multe explicaţii. Bineînţeles, cu toţii suntem curioşi şi, într-o oarecare măsură, am cercetat acest aspect sau ni s-au adus la cunoştinţă diverse informaţii, cu ajutorul Bibliei sau prin alte mijloace.
Niciodată în Sfânta Scriptură nu au apărut aceste cuvinte: «Crede şi nu cerceta!» Ele au fost atribuite lui lui Iisus Hristos, atunci când vorbise cu Toma, cel care nu credea în Învierea Fiului lui Dumnezeu. Când L-a văzut în carne şi oase, Toma şi-a schimbat părerea, devenind credincios şi a cerut iertare pentru îndoielile sale.
În finalul dialogului cu Toma, Hristos îi spune: “Pentru că M-ai văzut ai crezut. Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut!“.
În aceste vorbe îşi are originea celebrul dicton „Crede şi nu cerceta !”
Se spune că prin intermediul ştiinţei aflăm legile după care funcţionăm, iar credinţa ne oferă motivul şi scopul pentru care existăm.
Cred în Dumnezeu şi în toate realizările Sale. Cred că tot ce se află în jurul nostru; inclusiv noi am fost creaţi cu ajutorul Său.
Ne întrebăm dacă să credem sau nu?
Sunt de părere că nu strică şi nu pierdem nimic dacă vom crede.
Dacă într-un sfârşit ni se va demonstra concret sau vom descoperi că Dumnezeu există cu adevărat şi noi n-am crezut niciodată? Atunci vom pierde totul. În schimb, dacă vom crede, câştigăm totul.
Îi arătăm lui Dumnezeu că ne pasă şi nu ne îndoim de existenţa Lui.
Nu toate lucrurile pământeşti au o explicaţie ştiinţifică. Un lucru este cert: orice fenomen material are o primă cauză spirituală.
Prin urmare, Dumnezeu este cauza existenţei noastre.
E puțin ciudat cum lumea folosește constant pariul lui Pascal drept argument pentru Creștinism, sincer, dintre toate argumentele, pariul lui Pascal e cel mai.. hmm.. neinspirat.
Pentru tine, Ciprian: acum e nostim si chiar e foarte ”intelectual” sa ne încontrăm în enunțuri epatante sau să privim cu ochi critic credința unora că e așa și pe dincolo. Enunțul lui Pascal nu face decât să traducă în limbaj logic dual credința. Adică, așa cum voi știți de foarte de mult, if not A then B. Scuzați-mi exprimarea nedeprinsă cu limbajele de programare. A vorbi despre credință, dinafara credinței este la fel cum aș vorbi eu despre limbaj de programare fără să fii învățat niciodată la școală despre asta. Credința se învață și se trăiește. Nu este o filosofie, o gimnastică a mintii, ea nu rămâne exterioară, nu e o fațadă pe care s-o arătăm lumii, ea este o stare de spirit, o trăire continuă, o ardere. Omul este liber să creadă sau să nu creadă, pentru că Dumnezeu l-a creat așa, numai că necrezând, omul se lipsește de bucuria de a se împărtăși în veșnicie cu Hristos. Ce înseamnă asta? Înseamnă că putem alege sau bucuria veșnică sau ”scrâșnirea dinților”. M-am întrebat și eu ce înseamnă scrâșnirea dinților și am găsit: însemnă părerea de rău că am fi putut să alegem bine și totuși, prea încrezători în puterea pe care am crezut că ne-o dă rațiunea, am ales calea greșită. Numai că atunci , la sfârșitul călătoriei prin această lume, nu mai poți să schimbi nimic. De aceea trebuie să fim tot timpul cu mintea trează și să veghem ca alegerile pe care le facem să fie făcute în cunoștință de cauză. Poarta care duce la pierzanie e largă, cea care duce la Viață e îngustă, iar alegerea nu ține de logică ci de credință.
draga domnule toteu, pariul lui Pascal prezinta lucrurile cam asa: daca ai crezut si exista, ai castigat. daca ai crezut si nu exista nu ai castigat dar nici nu ai pierdut. daca nu ai crezut si exista, ai pierdut totul, daca nu ai crezut si nu exista nici nu ai castigat nici nu ai pierdut.
insa problema o putem aseza si sub forma de limita daca nu sunteti familiar cu limbajul informatic. notam numarul religiilor cu x si avem limita cand x tinde la infinit din 1/x. rezultatul reprezinta sansa ca religia in care ai ales sa crezi sa fie buna. nu am comentat din perspectiva unui ateu, nici a unui credincios.
din punctul meu de vedere articolul e inceput dintr-o perspectiva neutra, dar subiectivitatea isi face aparitia si sfarseste prin a deveni un articol crestin.
trecand peste asta, nu vorbesc despre credinta din afara ei. (se scrie cu spatiu, nu legat)
DINAFÁRĂ adv. (În loc. adv.) Pe dinafară = pe de rost, reproducând (întocmai) din memorie
din afáră (din exterior) prep. adv. (partea din afară)
trecand peste asta, de ce vorbim despre termeni… sa le zicem abstracti, precum vesnicia? nu poti alege ceva vesnic nestiind de fapt ce e acel ceva.
se rezuma totul la a crede in existenta sau nu, fara „bucuria de a se împărtăși în veșnicie cu Hristos” sau „bucuria veșnică”.
ne complicam existenta cu probleme inutile. credeti sau nu, sunt la fel de impacat cu universul ca oricine altcineva.
viata unui om ar trebui sa se rezume credinta sau necredinta, fara vise sau povesti asupra unei vieti viitoare. oamenii sunt lacomi si egoisti. ei nu cred pentru ca pretind ca e adevarat. ei cred doar pentru a nu le fi rau in „viata viitoare”
nu stiu cat de clar sau coerent am fost. daca nu am fost sa stiti ca imi pare rau.
AI FOST FOARTE INCOERENT. DE CE CREZI CA NU EXISTA O VIATA VIITOARE? ĂSTA E EFORTUL PE CARE TREBUIE SA-L FACEM NOI, ALTFEL CUM VOM RĂSPUNDE LA JUDECATA LUI HRISTOS. ATENTIE, AVEM TOT TIMMPUL AICI PE PĂMÂNT, DAR DINCOLO… NU AVEM DECÂT PE CEI CE NE IUBESC PENTRU CA SĂ SE ROAGE PENTRU NOI. DESPRE ASTA ESTE VORBA ,DESPRE DRAGOSTE, UN SUBIECT EXACT PENTRU VÂRSTA VOASTRĂ. SĂ FII IUBIT! ȘI SĂ IUBEȘTI CU ADEVĂRAT ȘI ATUNCI VEI ÎNȚELEGE.
DA, RECUNOSC CĂ AM GREȘIT LA ”DINAFARA”
Aici m-ati pierdut. Cum puteti afirma ca avem tot timpul?
Avem 60-70 de ani, cu putin noroc inca vreo cativa pe langa astia.
Despre care dragoste vorbiti? Iubit am fost, iar de iubit am iubit ( in conditiile in care prin iubire se intelege Sentiment de afecțiune (și admirație) pentru cineva sau ceva. )
Eu totusi doresc sa va adresez o intrebare, cum puteti sa iubiti ceva.. sa zicem incert, ca divinitate? spun incert pentru ca nu exista dovezi ale existentei sau inexistentei.
De imi veti oferi un raspuns plauzibil, fara conotatii abstracte,biblice si/sau religioase, veti avea respectul meu deplin.
Daca vreti exemplu de raspuns neplauzibil: Copiii il iubesc pe Harap-Alb pentru ca este intruchiparea binelui in basmul cult scris de Ion Creanga, asa il iubesc si eu pe Hristos pentru ca este binele prezent in Noul Testament.
Iar daca mergem asa de departe, pot sa va cer sa-l iubiti pe Odin? sa-l iubiti pe Allah? sa il iubiti pe Mahomed mai mult decat pe Iisus?
Talharul de pe cruce a avut nevoie de 30 de secunde ca sa fie cu Hristos in Rai
Cat despre cealalta parte a intrebarii tale, pasii dragotei de Dumnezeu sunt cam asa: iubeste intai pe cei pe care ii vezi; pe mama tata fratii si surorile tale, apoi incearca sa-i privesti cu seninatate pe ceilalti oameni din jurul tau. La un moment dat si ei iti vor parea ca fratii si surorile tale. In acest fel vei putea gusta, intr-un fel mai limitat, dragostea pe care o are Dumnezeu pentru noi, pentru ca a o gusta pe deplin nu putem noi ca niste fiinte limitate ce suntem. Nu il putem iubi pe Dumnezeu pe care nu-l vedem si pe aproapele nostru pe care nu-l vedem sa-l uram.
Nu exista dovezi ale existentei ? Ia vezi aici si e doar un exemplu recent.
http://activenews.ro/
Adica aici
http://activenews.ro/arheologii-au-descoperit-la-ierusalim-locul-care-iisus-fost-judecat-de-pilat-din-pont_1879435.html
Ca sa fiu pe aceeasi lungime cu andresa cu care.. semnati ca sa zic asa, domnule toteu, ma faceti sa zambesc. Una e Iisus in cazul de fata si alta e Dumnezeu. Iisus aici poate fi un profet ce a murit in urma unui proces, o cladire descoperita nu ne arata ca Dumnezeu exista.
pe langa asta, raspunsul nu e chiar multumitor, ce dovada avem ca e cu Hristos in rai?
eu va intreb cu puteti dumneavoastra iubi, nu cum au ajuns talharii in rai.
iar despre al doilea raspuns, cred ca in a doua parte dumneavoastra ati fost incoerent, de data asta. reexplicati-mi va rog, pentru ca va putea intelege punctul de vedere.
totusi, ma intriga momentul pe care tocmai l-ati mentionat. vi se pare corect ca un om ce il accepta pe Iisus in viata sa sa intre in rai indiferent de pacate?
Daca Dumnezeu ar fii numai corect si nu si bun, Raiul ar fi gol…
In acest moment interesul meu pentru aceasta conversatie e aproape nul.
E cea mai stupida afirmatie pe care o poate aduce cineva care sustine Crestinismul.
In cazut de fata zeul tau e doar un alt egocentrist/egoist/lipsit de ratiune. El nu mai poti spune ca e ceva bun, devine ceva rau, iar cu astfel de gandire si astfel de oameni incep sa ii dau dreptate lui Anton LaVey.
Data viitoare, meditati asupra cauzei si asupra felului in care doriti sa o sustinei.
M-ai spus ca am fost „foare incoerent” dar.. se pare ca ideile dumneavoastra nu au o baza.
Incercati sa gasiti o „zicatoare” ca sa-l scoateti din noroi pe zeul dumneavoastra.
Am trecut cu vederea faptul ca ai luat in ras credinta mea. Am urmat,la o scara mult redusa, exemplul lui Hristos care a spus despre cei care l-au adapat cu otet : iarta-i ca nu stiu ce fac. Dar daca as mai continua ar insemna sa-L mahnesc si asta nu doresc.Sper sa-mi publicati acest drept la replica.
Draga domnule toteu, sa stii ca imi respect interlocutorii, poate ca nu folosesc diacritice pentru a le usura citirea, dar macar nu scriu cu majuscule.
As fi publicat si un raspuns care mi-ar fi inchis gura. Nu suntem in evul mediu sa ni se inchida gura cand suntem eretici, in cazul de fata va pot numi fanaitc, datorita dorintei de a apara ceva ce nu stiti concret ca exista.
Trecand peste asta, pentru ca e irelevant in momentul de fata, cu ce sa-l mahniti?
„Iarta-i ca nu stiu ce fac” mi se pare putin deplasat. Pe cruce fiind, un om nu isi poate dori decat un sfarsit rapid. Crucificarea era o metoda de tortura, nu ca ma laud, dar am prezentat asta destul de bine aici: http://www.jocsecund.info/2013/06/tortura/ .
trecand si peste acest aspect, de ce nu dam cartile pe fata si publicati urmatorul raspuns cu adevaratul nume, nu de alta, dar vreau doar sa stiu cu cine vorbesc, mai ales ca suntem cam singurii interesati de ast subiect.
intrebarea mea pentru dumneavoastra e: cu ce v-am luat in ras credinta? mi-am spus parerea si consider ca am facut-o destul de civilizat si intr-un mod cat se poate de lipsit de batjocura. va doresc o seara frumosa
in cazul in care v-ati simtit ofensat, sa stii nu acesta a fost adevaratul meu scop si imi cer scuze pentru cuvintele adresate.