Tortura

În basme și mituri găsim des utilizate metode simple de tortură, precum îngroparea zmeului până la brâu și tăierea capului. Cu toate acestea, tortura nu este doar o poveste, a existat și va exista atâta timp cât oamenii trăiesc. Tortura a devenit populară în perioada Inchiziției, când cea mai mică nerespectare a dogmelor bisericești era considerată faptă de erezie.

Dicționarul explicativ al limbii române ne prezintă semnificația termenului, dar nu și metodele utilizate, metode ce cu greu am crede că au fost folosite, iar și mai greu ne vine să credem că încă sunt utilizate. A tortura –(ființe) A supune la torturi, la chinuri groaznice; a schingiui.(dex online)

Totuși, gândindu-ne la tortură spunem că e ceva inuman, că cei ce au inițiat procesele de tortură nu sunt mai presus de animale, cu toate că nu ne gândim o clipă la divinități. În majoritatea religiilor oamenii sunt torturați în viața de apoi dacă pe pamânt au fost lipsiți de moralitate și plini de vicii. Creștinismul vorbeste despre iad. După o altă căutare, găsim în Dex-ul online și explicația cuvântului „Iad”. Iad -(În credința creștină) Loc în care sufletele păcătoșilor ar fi supuse la chinuri veșnice; infern, gheenă. Mitologia egipteană vorbește despre un test. Inima decedatului era așezată pe un taler al unei balanțe, iar pe celălalt taler era pusă pana adevărului. Dacă inima era mai ușoară, mumia trecea râul alaturi de Osiris. În schimb, dacă inima era mai grea decât pana adevărului, Anubis o arunca zeului Sebek, persoana respectivă murind a doua oară; cea de-a doua moarte reprezenta sfârșitul. Dar asta nu e tot. Despre Iisus și moartea Sa pe cruce știm cu toții. Titanul Prometeu a furat focul de 2 ori de la zei. Prima dată nu a suferit nimeni; marele Zeus a luat focul de la muritori. Când l-a furat Prometeu și a doua oară, Zeus a pedepsit atât muritorii, cât și titanul. Pe pământ a împrăștiat toate relele prin intermediul cutiei Pandorei, iar pe Prometeu l-a înlănțuit pe muntele Kazbek din Caucaz, unde un vultur uriaș îi devora zilnic ficatul, ce se regenera peste noapte. Mai puțin cunoscut decât Prometeu este zeul Loki. Aparținând mitologiei nordice, Loki este un zeu al focului, capabil de metamorfoză, luând chip de om și de animal. A fost întemnițat de Odin din mai multe cauze precum: furtul ciocanului lui Thor, moartea zeului Baldur (echivalentul lui Ahile, fiind vulnerabil la vâsc). Pedeapsa zeului a fost întemnițarea sa într-o peşteră, deasupra capului având un șarpe care scuipa venin. Una din soțiile sale, Sigyn, îi rămâne credincioasă și după întemnițare, adunând într-o cupă veninul șarpelui, iar când aceasta se ducea să golească cupa, veninul îl ardea pe zeu, mișcările acestuia provocând cutremure.

Cea mai veche metodă de tortură și de execuție era răstignirea. Romanii torturau sclavii pentru a obține adevărul de la ei. În acea perioadă, mărturia unui sclav putea fi luată în considerare numai dacă era obținută prin tortură.

Tot printre cele mai vechi instrumente de tortură se numără și Taurul de bronz, inventat de greci. Instrumentul de tortură este un taur din metal în care erau băgați condamnații. Sub taur se făcea focul, iar condamnatul era prăjit de viu. Era conceput cu orificii la nări, loc pe unde ieșea mirosul de carne arsă și se auzeau sunetele scoase de victimă. Taurul era atât instrument de tortură, cât și de execuție. Chiar dacă i se facea cuiva milă de condamnat, nu ar fi indrăznit să deschidă taurul.

Nu cred că pot așeza instrumentele de tortură într-o anumită ordine. Toate erau fatale, puține ducând la moartea rapidă a vinovatului. Un alt instrument de tortură, ceva mai popular, este Patul de tortură, alcătuit din scripeți și tambururi ce ajutau la ruperea articulațiilor.

Jupuirea este o metodă de tortură destul de dură. Există mai multe tipui de jupuire, diferenţa fiind dată de instrumentele utilizate. Jupuirea clasică a vinovatului constă în așezarea acestuia pe o masă și, începând cu extremitățile, pielea lui este înlăturată, vinovatul, neavând șanse de scăpare, murind înainte ca jumătate din pielea lui să fie înlăturată. Ghiara pisicii, instrument alcătuit din trei țepi de metal prinși de un mâner, era folosită pentru jupuire și smulgerea cărnii de pe vinovat. Se începea tot cu extremităţile pentru a suferi mai mult cel condamnat.

Despre Scaunul de tortură se poate spune ca era un instrument de tortură prevăzut cu 500-1500 de țepi mici ce îți perforau pielea. Dacă victima nu murea pe loc, suferea traume toată viața. De cele mai multe ori se mai adăugau greutăți pe membrele victimei pentru a fi perforată și mai tare pielea.

Cine nu a auzit de vestita Fecioară de fier? Din pricina folosirii ei în exces, o vestită contesă din Ungaria, Elizabeth Bathory, soție a Cavalerului Negru, a devent infamă. Acest instrument de tortură era alcătuit dintr-un corp de metal în formă de fecioară (de aici venind și numele), prevăzut pe interior cu un sistem de ace și țepi ce perforau pielea condamnatului. Nu era o metodă de ucidere instantanee, deoarece nu perfora organe vitale, condamnatul putând suferi și două-trei zile până deceda, timp în care sângele i se scurgea din corp.

Trasul pe roată reprezintă o altă metodă dură de tortură. Condamnatului îi erau strivite oasele de la mâini și de la picioare cu o roată, iar apoi era legat de aceasta și lăsat în piețele publice spre a fi devorat de pasări. Vestit în spațiul Țării Românești, Trasul în țeapă reprezenta o metodă de tortură prezentă în țara noastră. Dacă organele vitale nu erau atinse, condamnatul rezista și o zi în țeapă, chinurile fiind de nesuportat.

Asemeni trasului în țeapă era și Leagănul lui Iuda. O construcție mică în formă de piramidă reprezenta chinul și sfârșitul multora. Victima are așezată deasupra piramidei, vârful fiind înfipt în organele genitale. Cu ajutorul scripeților era aşezat deasupra, iar ca și cum nu ar fi ajuns gravitația ce lucra împotriva acuzatului, deseori i se legau picioarele împreună și se atârnau greutăți.

Măgarul spaniol era o prismă triunghiulară pe care era așezat condamnatul. La picioare i se atârnau greutați pentru a fi chinul și mai mare.

Para durerii sau a angoasei era folosită deseori în cazul mincinoșilor sau a celor ce rosteau blasfemii. Para era un instrument al mutilării.

Cine nu a auzit de Sfarmă capete? Ei bine, de data asta nu e vorba despre un personaj de basm. Concasorul de capete era un instrument de tortură răspândit în perioada Inchiziției. Capul victimei era așezat în concasor, iar prin înfiletarea unui șurub, era presat până când ajungeau să se spargă toate oasele cutiei craniene, iar victima deceda.

Tuturor ne place magia, mai ales numerele în care asistentele draguțe își riscă viața intrând în cutii în care sunt infipte săbii sau sunt tăiate cu fierăstrăul. Pentru inchizitori, Fierăstrăul nu era folosit pentru a face vrăji. Victima era legată de picioare și taiată în două. Fiind ținută cu capul în jos, dura mai mult până murea, deși decesul avea loc de cele mai multe ori înainte de a se ajunge cu fierăstrăul la coaste.

Principala problemă a inchizitorilor o reprezentau ereticii, blasfemia fiind o altă faptă de neiertat. Pentru toate acestea, tortura s-a specializat pentru a putea da un exemplu și celor din jur. Execuțiile aveau loc în piețe. Condamnații erau băgați în „Sicriul torturii”, construcție din metal având forma unui om, reglându-se după dimensiunile condamnatului, forțându-l să stea într-o poziție incomodă, iar pe langă lipsa comfortului, animalele mâncau din carnea lui fără ca acesta să se poate opune.

Inchizitorii nu au suferit de lipsă de imaginație. Marele purtător de boli, șobolanul, ne îngrozește și în zilele de astăzi. Tortura cu șobolani era foarte simplă și la îndemâna oricui. Tot ce aveai nevoie era un șobolan, o cușcă de mici dimensiuni în care să stea șobolanul, cărbuni încinși și un condamnat. Pe condamnatul așezat în poziție orizontală se așezau cușca cu șobolanul, urmând ca pe cușcă se se pună cărbunii încinși. Din cauza temperaturii ridicate, șobolanul căuta o cale de scăpare și ajungea să străpungă abdomenul victimei pentru a se elibera.

Suspendarea și expunerea la temperaturi ridicate sau scăzute erau metode de tortură greu de suportat. Chiar dacă nu există mutilare sau perforarea corpului, era dificil să poţi rezista la temperaturi negative sau prea mari sau să rezişti prea mult atârnat cu capul în jos.

Deși aceste metode de tortură par barbare, ele erau folosite în mare parte de inchizitori, oameni ai bisericii catolice, ce se presupunea a fi o instituție dezvoltată a statului, din punct de vedere cultural. Biserica, cea care trebuia să arate oamenilor calea spre mântuire, îi ucidea prin metode sadice pe toţi cei care i se împotriveau sau puneau sub semnul întrebării anumite învăţături. Astăzi, tortura nu mai e o practică bisericească, însă a supravieţuit în alte structuri, ţinând pasul cu tehnologia modernă.