“- Domnu’ profesor, ne spuneţi şi nouă ce avem de recapitulat pentru teză?
– Sigur! Notaţi: de la primul capitol până la ultimul, inclusiv lecţiile de astăzi!”
Cam aşa decurge dialogul între un elev oarecum speriat de apropierea tezelor şi unul dintre profesorii săi. Iar când spunem teză ne gândim, într-un mod sau altul, la momentul în care domnu’ elev conştientizează gravitatea problemei: ”De ce n-oi fi învăţat eu până acum?” Rămâne doar cu întrebarea, iar cei mai conştiincioşi rămân cu practica aprofundată în semestrul următor. Dar dacă tot vorbim de cei conştiincioşi, se pare că vom avea note mari şi anul acesta, ca de fiecare dată “tocilarii” sunt în top (apelativul nu-mi aparţine). Este doar o altă denumire dată elevului în momentele de criză în care începi să-ţi faci rugăciuni… atunci când te rogi să îţi dea de povestit, eventual de rezumat, cea mai scurtă carte citită de pe fişa aia blestemată de lectură primită de la profă. Dar teză nu dăm doar la română; mai este şi chimia, şi fizica sau biologia – asta în cazul celor care au făcut pasul spre LIIS.
Să începem cu chimia: “Mereu combinaţia de roşu şi negru la tricouri îmi iese de minune, aşa că nu poate fi greu să fac combinaţii de substanţe la chimie”. Aşa se încurajează cel care dă teză la chimie. Ajungem la fizică: ”Am învăţat din majoritatea boacănelor făcute că nu trebuie să pun apă în priză, deci aş putea să fac ceva şi la fizică.” La biologie e simplu – ”Aş putea să fac experienţe de anatomie pe sor-mea aia mică şi dacă stau bine şi mă gândesc e o idee foarte bună. Da’ stai aşa…eu oare fac anatomie?”. Ajungem însă şi la informatică – proba de rezistenţă; mulţi şi-ar dori să poată alege şi aici sau, dacă tot e obligatorie, să descrie componentele calculatorului şi… atât. Dar să mergem mai departe. Am lăsat matematica la sfârşit, nu că ar fi de ignorat, dar câţi vor să dea teză la aşa ceva? Materia e grea, noi vrem subiecte uşoare, rezultă – (anti)teză totală.
Momentul tezelor, se pare, coincide cu apropierea radicală şi de neaşteptat a celor care până atunci nu vorbeau cu ceilalţi decât pentru a cere câte o temă sau pentru a-i ironiza pentru că mai sunt cât de cât preocupaţi de şcoală. Dar deja intrăm în alt subiect care ţine de personalitatea fiecăruia şi de atitudinea adoptată şi, cum nu am pretenţia că m-aş pricepe şi la psihologie, să continuăm cu ce am început…. Uite aşa te pregăteşti intens, îţi faci curaj să înveţi, cauţi sprijin moral şi, de ce nu, faci şi materiale auxiliare (las la interpretarea voastră). Şi totuşi teza te ia întotdeauna prin surprindere parcă. ”Nu am învăţat nimic!!! Şi cât am vrut… O grămadă am stat şi am căutat în caiet ceva din ce ne-a cerut şi nu am găsit, iar eu din carte nu învăţ niciodată!”
Momentul amăgirii dinaintea punctului decisiv – cauza faptului că nu eşti pregătit constă, bineînţeles, în lipsa materialelor şi a timpului necesar pentru studiu; la urma urmei vrei timp şi pentru tine nu? Şi totuşi mai există o speranţă – iluzia temporală că ai puterea de a te motiva să înveţi în timpul rămas… sau nu… – “Gata cu distracţia! Am teze!”. Apoi, pe un ton plin de optimism – “Da’ stai aşa… teza e penultima oră şi înainte am desen şi sport! Băieţi, mai facem o repriză?”
Comentarii recente