Sâmbătă, 30 mai 2009, părea a fi o zi de primavară obişnuită, aparent ca toate celelalte. La o privire mai atentă însă, descoperim că liceul nostru trăieşte, la fel ca în fiecare alte sâmbete, momente deosebite care fac ca atmosfera de sfârşit de săptămână să fie foarte dinamică. Exerciţiul de Impact a mobilizat şi de această dată elevii dornici să îşi facă reclamă propriei clase. Spiritul antreprenorial este prezent în fiecare colţişor din sala de sport a şcolii. Totul se petrece conform unui plan bine stabilit – pe terenul de sport are loc un meci aşteptat de elevi, în sala de sport sunt amenajate standurile, în timp ce în sălile din liceu au loc, în paralel mai multe concursuri (de informatică, de chimie şi concursul de admitere în clasa a V-a).
În această atmosferă agitată, dar plăcută şi-au făcut apariţia elevii Şcolii Generale Pietrosu din comuna Tătăruşi, judeţul Iaşi, care, împreună cu domnul director prof. ing. Ion Ghiban, ne-au vizitat şcoala, în cadrul primei activităţi dintr-un parteneriat de 3 ani, încheiat între liceul nostru şi şcoala tătăruşeană. Ca de fiecare dată, Liceul de Informatică ,,Grigore Moisil” şi-a deschis larg porţile pentru a-i primi pe oaspeţi, un grup de 15 copii talentaţi, de la care oricine ar avea de învăţat câte ceva. După un scurt tur al liceului, aceştia au susţinut un spectacol inedit cu titlul “Clasa a VIII-a în tranziţie spre liceu”. De ce inedit? În primul rând pentru faptul că spectacolul a fost făcut în colaborare cu 15 elevi ai liceului nostru, coordonaţi de domnii profesori Anamaria Ghiban şi Paul Aneci, care au lucrat separat, singura repetiţie comună a celor două grupuri fiind făcută în ziua spectacolului.
Curiozitatea i-a făcut pe elevii noştri să-şi părăsească pentru câteva clipe micile „afaceri” din sala de sport pentru a se delecta cu spectacolul. În ciuda emoţiilor inevitabile, atât ale elevilor, cât şi ale profesorilor coordonatori, totul a ieşit surprinzător de bine, micuţii invitaţi bucurându-se, împreună cu liceenii informaticieni, de aplauzele publicului.
După spectacol am cules câteva impresii ale proaspeţilor noştri parteneri:
Reporter: Ce v-a plăcut în liceul nostru?
Catâru Georgiana: Mi-a plăcut organizarea liceului în ceea ce priveşte primirea noastră. De asemenea, elevii au fost comunicativi.
Pristavu Roxana: Mi-au plăcut sala şi terenul de sport.
Iordăchioaia Adelina: Mi-au plăcut sălile de clasă, amfiteatrul şi panourile cu desene din liceu.
Reporter: Credeţi că este o experienţă utilă un astfel de parteneriat? De ce?
Pristavu Roxana: Da, deoarece cunoaştem persoane noi şi învăţăm să lucrăm în echipă.
Burţilă Roxana: Da, deoarece “furăm idei” pentru şcoala noastră, de exemplu standurile de la impact.
Cojocaru Ana Maria: Da, deoarece cunoaştem şi un altfel de ambient pentru a învăţa.
Iniţiativa acestui parteneriat aparţine conducerii celor două şcoli, de la care am încercat să obţinem câteva informaţii în plus despre obiectivele activităţilor care se vor desfăşura pe durata acestui parteneriat care a debutat atât de frumos sâmbătă.
Reporter: Care este scopul acestui parteneriat?
Prof. Carmen Losonczy: Noi chiar credem în dreptul fiecărui copil, de aceea consider că este o şansa pentru vizitatorii de astăzi să fie informaţi în legătură cu mediul în care ar putea veni să înveţe.
Prof. Ing. Ion Ghiban: Este o dublă şansă pentru noi – una de a cunoaşte o şcoală de elită din mediul urban şi alta de a promova Şcoala Pietrosu. Un alt scop al parteneriatului ar fi acela de a încuraja socializarea elevilor.
Reporter: Care credeţi că este cel mai important aspect pozitiv pe care îl dezvoltă astfel de parteneriate (mă refer la parteneriatele şcolilor din mediul urban cu cele din mediul rural)?
Prof. Carmen Losonczy: Principalul aspect ar fi cunoaşterea realităţilor de către toţi. De asemenea schimbul de experienţă este foarte important. Astfel şi elevii liceului nostru pot vedea realităţile de la sat, tradiţiile din mediul rural şi îşi pot dezvolta latura lor artistică, fiind cunoscut faptul că informaticienii sunt uneori mai rigizi. Liceul de Informatică a mai încheiat astfel de parteneriate şi cu alte şcoli precum Şcoala Urşiţa, din Miroslava sau Şcoala Valea Lupului
Prof. Ing. Ion Ghiban: Fenomenul este valabil şi în cazul nostru. Şi noi am mai încheiat câteva parteneriate cu şcoli din mediul urban: cu Şcoala Specială din Paşcani, cu Liceul “Miron Costin” din Paşcani, şi ultimul, dar nu cel din urmă, cu Liceul de Informatică “Grigore Moisil”. Consider că parteneriatele de acest gen, între şcoli din medii diferite sunt mult mai productive pentru ambele părţi. Cu toţii avem câte ceva de învăţat unii de la alţii.
Reporter: Ce şanse au copiii din mediul rural să ajungă la un liceu în Iaşi?
Prof. Ing. Ion Ghiban: Din punctul de vedere al pregătirii, şansele sunt egale, având în vedere că există numeroase exemple de copii de la ţară care au avut rezultate frumoase în mediul urbam. Problema esenţială, când vine vorba de şanse, este legată de partea materială – există mulţi copii foarte buni care nu pot urma un liceu la oraş din cauza lipsurilor materiale.
Prof. Carmen Losonczy: Consider că elevii de gimnaziu din mediul rural câştigă foarte mult prin perseverenţă, calitate pe care la elevii de la oraş o întâlnim mai puţin. De obicei elevii de clasa a IX-a merg mai greu la început, după care se adaptează şi au rezultate foarte bune. În liceul nostru avem foarte mulţi elevi din mediul rural, exemple concrete ale faptului că, din punct de vedere intelectual egalitatea de şanse există. De altfel, noi încercăm să sprijinim şi material elevii foarte buni care vin din mediul rural şi au posibilităţi financiare reduse, prin fonduri oferite de Asociaţia Părinţi – Profesori.
După tot ce au văzut sâmbătă, cei care au fost prezenţi la manifestare s-au putut convinge că, aşa cum spuneau şi domnii directori, această experienţă este benefică pentru ambele şcoli. Le urăm mult noroc micuţilor în alegerile pe care le vor face în viaţă şi succes în activităţile care vor urma în cadrul parteneriatului.
Comentarii recente