EU!

12.39 P.M. De ce?! Poţi să-mi răspunzi de ce? PROASTĂ PROASTĂ PROASTĂ. Cum am putut?

12.49 P.M. Se observă cumva că privesc ceasul din 10 în 10 minute?

2.00 P.M. Baba de la 3 urlă ceva. Of, linişte, vă implor, linişte!!! Bubuituri în uşă… Salvare? O, Doamne, de ce?!

2.46 P.M. Baba se tăiase la deget… înnebunesc… unde e?! De ce?! Ce-am făcut???

3.07 P.M. (Post Mortem???) Pereţii albi se strâng în jurul meu. Albi?! Camera mea e vopsită în albastru… unde eşti? De ce mă hăcui cu toată puterea ta?

3.09 P.M. Post stupidity, aşa mai merge. Mi-am rupt unghia, roşie, s-a rupt cu un pic de carne şi… M-AM TĂIAT LA DEGET!!! Şi curge ca dintr-o fântână. Mama naibii, mama naibii, unde am plasturii?

S-a făcut 3.11 Post Memory loss. Aş vrea eu. Dar îmi aduc aminte fiecare amănunt cum îmi amintesc de degetul ăla nenorocit care pulsează…

Puls…

Puls…

Puls…

Şi moare… durerea. Oh, calmantul şi-a făcut treaba.

3.55 P.M. Mă întorc în pat, mă strâng ca un fetus ce fuge de aspirator şi nu vrea să fie evacuat din pântecele mamei… răsuflarea tăiată, o ultimă speranţă să trăiesc… OOOOOOOOOF! Să ţipe cineva ceva… e prea linişte.

4.09 P.M. Aerul trece pe lângă mine şi mă răneşte… şuieră neiertător. Taci?! Tu ai fi făcut altfel? Ai fi fost mai bun? Judeci, toţi judecaţi, lumea judecă… uşa… da, bate la uşă şi… CINE E?!

6.01 P.M. Era vecina. Auzise ceva ciudat. Of, nu poate lumea să-şi vadă de ale ei?! Cred că aş găsi loc şi pentru ea undeva (TACI!)!

6.32 P.M. Începe să mişte…

6.41 P.M. Aş putea să-i injectez calmante, o doză mai mare!

11.52 P.M. Unde sunt?! Ce se întâmplă?! Nu văd nimic în jur. Un bec slab cu lumină chioară, unde e ieşirea?! VREAU O UŞĂ!!!

11.59 P.M. Coşmar… mă duc să văd ce face. Mă întreb de ce se mai chinuie să ţipe. Nu se aude nimic, oricum.

00.01 A.M. Eu nu sunt aşa, nu sunt ea… Eu… sunt rea. (ba nu!)

00.03 A.M. Cine sunt EU?!