Veronika se hotărăşte să moară – de Paulo Coelho

,,O, Marie cea zămislită fără de prihană,
,,O, Marie cea zămislită fără de prihană,
roagă-te pentru noi,
cei care ne îndreptăm către Tine.
Amin.”

„Iată, v-am dat putere
să călcaţi peste şerpi…
şi nimic nu vă va vătăma.”
(LUCA, 10, 19)

Paulo Coelho este o enigmă a celei mai derutante simplităţi în proza timpurilor noastre. El pare extrem de facil, pentru mulţi cititori – un prozator poate minor, care nici nu se poate măsura cu „monştrii sacri” ai literaturii universale. Şi totuşi există o „magie Coelho”, care pentru mine este neclară. Îmi propun ca, în timp, să mi-o explic. Paulo Coelho are 62 de ani (n.1947) şi scrie de vreo 21 ani. Opera sa este tradusă în 56 de limbi şi editată în 150 de ţări. E un adevărat fenomen mondial.

Veronika se hotărăşte să moară este genul de titlu care stârneşte, de la început, curiozitatea. Iniţial, cartea mi s-a părut destul de interesantă, chiar o citeam cu plăcere, însă cu cât mă afundam în lectură,  cu atât îmi apăreau multe semne de întrebare. Nu am nimic contra mesajului din text, dar nu cred că cititorul are nevoie de  lecţiile de viaţă cu care este îndopat de la începutul textului.

Veronika este o fată din Slovenia, care s-ar părea că are tot ce şi-ar putea dori. Frecventează localuri de noapte cunoscute, întâlneşte bărbaţi atrăgători, şi totuşi îi lipseşte ceva şi decide, în dimineaţa zilei de 11 noiembrie, 1997, să moară.  Încercarea ei de a se sinucide eşuează. Tânăra este internată la azilul  Villete, unde i se aduce la cunoştinţă că nu mai are de trăit decât 5 sau 7 zile, din cauza medicamentelor care i-au afectat grav  inima. Tot timpul cât s-a aflat alături de ceilalţi „nebuni” din azil, Veronika s-a simţit atrasă de lumea de acolo. Îşi face o impresie nouă despre viaţă. Descoperă lucruri pe care niciodată nu le simţise; lucruri precum: curiozitatea, ura, frica, dragostea. Înţelege că viaţa ei de până atunci nu avea nicio savoare, pentru că nu mai încercase niciodată lucruri care ar putea să-i provoace plăcerea.  Realizează că  fiecare secundă este o alegere  între viaţă şi moarte. Reuşeşte până la urmă să se îndrăgostească de un tânăr – Eduard, vrând  sa trăiască ultimele ore din viaţă alături de el. Până la urma, Veronika nu moare şi ne este dezvăluit faptul că acesta a fost doar un test pentru a o face să preţuiască viaţa. Cartea este uşor de lecturat. Are un final optimist şi un mesaj bine conturat.

P.S: În fond, errare humanum est. Omul se scaldă într-o dilemă chinuitoare – de a fi sau a nu fi altfel, de a  realiza sau de a se prăbuşi, de a accepta sau de a respinge… De ce atunci nu privim greşeala altora ca pe un fenomen omenesc, ci dorim cu tot dinadinsul să punem la punct pe cel ce, după părerea noastră,  greşeşte?