Reportaj realizat de: Ioana Abuzuloaie, Mădălina Ciobanu, Mădălina Melinte, Maricica Mera, Ionuț Mihalache, Răzvan Ursachi
25 ianuarie 2010. Afară e un ger cumplit. În ciuda frigului, e atmosferă de sărbătoare. Sărbătorim Zilele Şcolii – 39 de ani de la înființarea Liceului de Informatică „Grigore Moisil”. La fel ca în alți ani și anul acesta, activitățile dedicate acestui eveniment sunt foarte variate. Am încercat să surprindem, cu ochi de reporter, o parte dintre ele…
Unirea… la Moisil
Primul eveniment al zilei a fost organizarea unei hore a unirii, pentru a omagia 151 de ani de la Unirea Principatelor ( 24 ianuarie 1859). Profesori și elevi au făcut o imensă horă albastră în sala de sport (initial era organizată afară, dar din cauza frigului ne-am mutat), în care corul școlii, coordonat de domnul profesor Paul Aneci, ne-a readus în suflet versurile arhicunoscute ale Unirii – „Hai să dăm mână cu mână…”
Micii artiști informaticieni
,,I-am coordonat pe elevi într-o activitate antrentantă, pentru a transmite un mesaj vizual despre viaţa şi activitatea părintelui informaticii româneşti, Grigore Constantin Moisil. Cu ajutorul elementelor de limbaj plastic (linie, formă, culoare) şi al tehnicilor artistice (colaje, grafică, culoare) elevii au reuşit să realizeze postere care să surprindă foarte bine activitatea marelui matematician.” (prof. Crina Dumitraşcu)
Toate proiectele au fost reușite, interesul micilor urmaşi ai lui Moisil, emoţionaţi dar dornici să se afirme, a fost premiat cu diplome. Cele mai bune colaje s-au dovedit a fi ale elevilor din clasa a v-a A, care au primit, bineînţeles, premiul I.
Știința la ea acasă
În cadrul Zilelor Școlii, s-au organizat mai multe sesiuni de comunicări, pe arii curriculare. Am participat la sesiunea de comunicări, în cadrul căreia s-a prezentat o gamă largă de proiecte. Integrarea limbajelor de program web în dezvoltarea unui site, Viaţa şi opera lui Moisil, Chimie distractivă, Şcoala noastră, Oracle criterii de evaluare sunt doar câteva dintre titlurile care au atras atenția celor prezenți.
Duelul urmașilor…
Punctul culminat al acestei zile a fost duelul claselor a IX-a, câștigat de clasa a IX-a A.
Într-o mare de albastru moisilian și un amestec de litere aruncate vrafuri, vrafuri una peste alta, pasionatii de matematică, urmașii lui Mosil, și-au expus munca alături de prietenul lor cu chip sticlat, fiecare etalându-și care mai de care propriile „experimente”. Misiunea mea a fost să văd ceea ce voi nu vedeți, așa că am surprins deopotrivă agitația și exuberanța celor prezenți, dar și momentele „negre” ale programului, care dau adesea unui pix nărăvaș de reporter bucuria de a-și vărsa nemulțumirile în stropi de cerneală.
Printre probele de cunoștințe s-a numărat și „Maratonul de maxime”, în cadrul căruia, se pare, concurenții nu au fost prea încântați de… jurizare. Ca să fim mai expliciți – doi dintre concurenți trebuiau să spună câte o maxima de-a lui Moisil, urmând ca cel care întârzia cu răspunsul să fie înlocuit de un altul, algoritmul repetându-se până când cel care „supraviețuia” cel mai mult ieșea învingător. La sfârșitul concursului, însă, cei care rezistaseră până aproape de final și care inițial fuseseră nominalizați pentru locul îtâi, s-au ales doar cu o mentiune. Spre marea surprindere și indignare a celor din urmă, cei care au ieșit primii din concurs, altfel spus, numărul de maxime spuse fiind mic, au luat locul al doilea. Una dintre concurentele dezamăgite spune: „Mă întreb dacă era necesar ca răspunsurile să fie frumoase și „bâjbâite” sau citate din Moisil și corecte…”
Gânduri verzi, în lumea informaticii
O realizare recentă a liceului nostru este faptul că s-a alăturat proiectului educaţional „Eco-Şcoala”, proiect ce urmărește creşterea gradului de conştientizare de către elevi în ceea ce priveşte problematica deşeurilor, dar şi a tuturor aspectelor legate de mediul înconjurător. În cadrul Zilelor Școlii au fost lansate o parte dintre activitățile cuprinse în proiect, activități prin care cadrele didactice ale liceului vor încerca să insufle elevilor dragoste şi respect pentru natură, pentru mediul înconjurător, astfel încât generaţiile viitoare să nu fie afectate de poluare aşa cum indică previziunile sumbre ale specialiştilor.
Mai concret, liceul nostru are ca obiectiv pentru anul şcolar 2009 -2010 acţiuni de ecologizare a spaţiului şcolar, amenajarea şi întreţinerea spaţiilor verzi din curtea şcolii şi din apropierea acesteia (ecosistemul forestier Copou, Grădina Botanică). Toate aceste acțiuni sunt legate de una din temele Agenţiei Europene de Mediu pentru anul 2010 – “Capitala verde europeană a anului”.
A fost mult…? A fost puțin…? Cu siguranță există loc și de mai bine, însă ceea ce este important, dincolo de orice observații mai mult sau mai puțin binevoitoare este că niște oameni pun suflet în ceea ce fac, reușind să ne facă să uităm din când în când de temperatura de afară.
Mă bucur mult să constat că ceea ce s-a întâmplat luni la noi în Școală a căpătat atât de rapid rezonanță… sunt alături de cei din IX-B… pe viitor poate se va explica celor care nu câștigă de ce nu câștigă și… de ce câștigă cei care câștigă!
Andrei Nedelcu, diriginte IX-B
Bună ziua Domnule profesor… și bine ați venit printre cititorii și comentatorii revistei. Am o mică observație… cred că profesorii (în rândul întâi chiar diriginții) ar trebui să explice elevilor de ce câștigă cel ce câștigă și de ce nu cel ce nu câștigă!
Era nevoie de o horă…