Cine e născut în ianuarie hai şi sus dar, hai, ziceţi-mi, mai ales dacă sunteţi capricorni, de câte ori nu vi s-a amintit că „oaaaau, eşti născut în aceeaşi lună cu Eminescu”. Eu sunt născută pe 16, adică la o zi după ce e serbat poetul, şi pot să vă garantez că dacă nu prea îl agreez pe Eminescu, un motiv e tocmai acesta. Nu mi-ar zice că uite, Ecaterina Teodoroiu e născută pe 14 ianuarie, uite, Kate Moss e chiar pe 16 (stai… asta nu sună prea bine) sau că pe 16 ianuarie a început Călinescu facultatea, nu, eu mă trezesc cu: „Tare, eşti născută cu o zi după Eminescu” – deci am vreo 160 de ani – sau „eşti născută după Eminescu” – nu, pe bune, ia gândeşte-te bine, nu eşti şi tu născut tot după el? Cam aiurea dacă nu…
Nu pot spune că nu îl apreciez pe Eminescu ca poet. Însă se bate prea mult apa-n piuă asupra personalităţii lui, încât poezia sa rareori mai trezeşte un sentiment adevărat, care să nu pară încleştat în clişeele deja formate despre poet. Eminescu este scos de la naftalină oricând cineva încearcă să pară cult. De fapt problema adevărată e când, dacă îndrăzneşti să-l conteşti eşti categorisit automat ca incult. Şi acum, din nefericire, poetul mai stârneşte doar trei tipuri de reacţii: idolatrizare dusă la extrem de către majoritatea profesorilor de literatură (vă provoc să-l contestaţi, cu argumente valide, în faţa vreunui scorţos pentru care părerea sa e literă de lege), nepăsare şi contestare care deja dă în ridicol. E adevărat, ne depărtăm de era în care buchea cărţii era singura acceptată, însă am intrat într-o epocă în care trebuie să-l lăsăm să se liniştească, să fie uitat puţin pentru a fi redescoperit. Şi desigur, trebuie să acceptăm că aşa cum are discipoli, Eminescu va avea şi negatori fervenţi.
„Cobori în jos Luceafăr blând,/ Alunecând” pe scară… „Tu eşti Mircea?” Nu… E inevitabil să nu cunoşti măcar câteva versuri din Eminescu, măcar din diverse glume, iar aceasta, alături de constantele sintagme tip „luceafărul poeziei”, „cel mai mare poet”, „poetul nepereche” (nefericită alegere, mă gândesc la o şosetă) obligă la o refulare, la o mişcare contra. Eminescu suferă de prea multă publicitate şi îmi aminteşte puţin de fenomenul Michael Jackson, cu cei care îi fac ocară şi cei care îl aplaudă frenetic. Însă poate cel mai obositor dintre clişee este cel de „poet naţional”. E grav să ne reducem literatura la un singur poet care începe să obosească. Mai ales că această reducere nu este lipsită de scop, văzând de o multitudine de ori politica „în gură” cu Eminescu doar pentru imagine. E grav de asemenea că în mai bine de 150 ani tot „marele nostru poet” revine recursiv în vârful ierarhiei. Chiar nu suntem în stare să găsim ceva mai bun? Suntem condamnaţi la staţionare? Când începe progresul, care este următorul „poet al naţiunii”? Deja intru în retorică şi totuşi nu-mi pot stăpâni uimirea că dintr-atâţia critici literari şi absolvenţi de litere ajungem să naştem generaţie după generaţie de acoliţi ai ideii de „Eminescu – zeu suprem al poeziei Româneşti”. Cred că însuşi poetul ar fi nedumerit, dacă nu chiar indignat de lipsa de schimbare.
Se vorbeşte despre un Eminescu semantic, un Eminescu al figurilor de stil, al unei perfecte tehnici literare (care mie una îmi scapă pentru că am găsit la Bacovia, la Blaga tehnici mult mai bune decât cele ale poetului în cauză), Eminescu omul, Eminescul poetul şi pierdem pe drum, de fapt esenţa: poetul citit din plăcere, cel care îţi insuflă sentimente şi care te obligă prin slova lui să te transpui în ideea transmisă. Eminescu devine brusc un brand.
Lectura mea din Eminescu e infimă. De aceea nu mi-am permis nici să-l neg, nici să-l laud. Deci, dacă vă face plăcere, adăugaţi-mă la ignoranţi. Am analizat un fenomen care mă face să mai aştept a se uita puţin despre Eminescu ca să-l descopăr. Mă axez acum pe proză, iubirea mea dintâi, pentru că nu sunt o împătimită a poeziei. Însă asta nu înseamnă că nu prezintă interes. Şi tocmai de aceea sunt de părere că, dacă dorim ca noi, tinerii, să-l trăim pe Eminescu, trebuie ca cei mai înţelepţi să-şi permită să îl uite şi să ne lase să ne creăm propriile noastre opinii şi idei, neîngrădite de altele preconcepute.
Bunuţ text. Ultima frază e valabilă pentru întreaga operă poetică românească, mai ales în contextul învăţământului liceal, şi nu doar pentru cea a lui Eminem. Problema principală, adevarată dovadă a ipocriziei fără margini care e propagată în lumea de azi, e că, dacă el ar vedea ce fel de oameni îi laudă poeziile în prezent şi cine sunt „fanii lui înfocaţi” s-ar opri imediat din scris. Avem defectul de a prelungi fără nici un argument real valenţele muncii unui om, dincolo de ceea ce el însuşi intenţionează, fapt care mă face să mă gândesc din nou la „revoluţiile culturale” din trecut. Când a devenit el „poetul nepereche”? Nu cumva după ’44?
Iar dacă pot accepta că falsitatea şi ipocrizia sunt elemente caracteristice lumii actuale si prin urmare, fără ele nu se poate, nu reuşesc să mă împac cu faptul că sunt poeţi români mult mai interesanţi, neglijaţi în comparaţie cu el, dintr-o prejudecată prostească.
Sintagma călinesciană „poetul nepereche” a fost, la vremea ei, o metaforă… ca atâtea altele prin care criticii încearcă să scoată în evidență unicitatea unui scriitor. Din păcate, prin folosire exagerată, a devenit un clișeu. Și asta tocmai datorită faptului că foarte mulți dintre cei care îl comentează pe Eminescu nu sunt capabili să vadă dincolo de aceste clișee… Am o întrebare care, probabil, rămâne retorică, de altfel… Cum poate să nu-ți placă un scriitor dacă nu ai citit nici măcar a zecea parte din ce a scris. Sau, să înțeleg că noi, românii, avem așa o intuiție a valorii și a frumosului încât este suficient să auzim un nume și să citim o poezie ca să ne dăm seama unde stă talentul? Precizare: Nu vreau să se simtă nimeni jignit sau atacat. Altă precizare: Nu sunt un apărător al operei eminesciene (de altfel, așa cum am mai spus-o, ceea ce este oricum valoros din punct de vedere literar, nu cred că are nevoie de „apărarea” cuiva) și Eminescu nu se află neapărat pe lista autorilor mei „preferați” (deși, mă simt nevoită să precizez că literatura nu se cataloghează în funcție de preferințele mele…)
La Mulţi Ani!
Să ai baftă la bac şi în rest ce îţi mai doreşti…
Apropo de 16 de lângă 15, şi eu am avut cam aceleaşi sentimente din cauza lui 27 de lângă 28, dar nu din cauza asta l-am urât pe Ceauşescu…
(Dez)Avantajul lui Eminescu constă în faptul că chiar dacă este profund este şi facil în acelaşi timp, toată lumea are împresia că îl înţelege… De aici şi brandul de aici şi frustrarea pe care o simţim pentru neglijarea altori poeţi foarte profunzi, dar mai puţin accesibili ca, Blaga, Bacovia sau de ce nu Barbu cel din care ne tragem!
Copacul „bun” se cunoaşte după roadele sale… spunea „cineva”…
Ceea ce am citit m-a mâhnit profund… poate ar trebui să expicaţi elevilor Doamnă Profesoară de Limba şi Literatura Română (ce multe implica lucrul acesta) că Eminescu a fost şi este mult, infinit mai mult decât un poet… dacă elevii termină Liceul fără să înţeleagă acest lucru, înseamnă că cineva nu şi-a făcut datoria (sau nu e capabil să facă aşa ceva)… la ce bun o „formă fără fond”??? (ma refer la spiritul acestor copii care bâjbâie în ântuneric)
Foarte trist este al doilea reply prin conţinut…
„daca elevii termină Liceul fără să înţeleagă acest lucru, înseamnă că cineva nu şi-a făcut datoria (sau nu e capabil să facă aşa ceva)” – afirmaţia mereu prezentă când ai posibilitatea de a găsi un eventual inculpat pentru faptul că ai ajuns mai puţin decât ţi-ai fi dorit. De când faptul că îţi formezi o opinie proprie referitor la ceva, diferită de ceea ce se consideră a fi corect rezultă din imposibilitatea unei persoane de a transmite informaţii şi mai ales de a le face înţelese? Acel „cineva” îşi face datoria lăsând elevul să ajungă singur la o concluzie pe care el însuşi poate să o înţeleagă şi să o argumenteze şi eventual să fie considerată şi posibil adevarată dacă… La urma urmei scriitorul preferat al fiecăruia se naşte din greutatea cu care litera lui apasă pe conştientul nostru şi e inutil să îndrepţi pe cineva către opera lui Michelangelo când el de fapt e fascinat de Picasso…
La mulţi ani Georgiana şi la cât mai multe articole!
Probabil că dacă planeta ar sucomba (v-ar mira?) iar o civilizație „alien” ar descoperi o poezie din Eminescu ar ști cine am fost NOI…
Nu crezi?
http://www.youtube.com/watch?v=0NrhThNVcKc
http://www.youtube.com/watch?v=jbbiahmsrRY&feature=related
Citiți și dincolo de titlu, poate veți realiza că nu Eminescu e cel pe care-l critic.
„În zadar gândești, căci gândul,
Zău, nimic în lume schimbă.”