Reportaj realizat de: Ana-Maria Coteț și Mădălina Melinte.
Astăzi a fost o zi specială… Doamna profesoară, cu susținerea doamnei director, prof. Carmen Losonczy, ne-a pregătit o surpriză nouă, celor din redacţia Revistei ”Joc Secund”. În cadrul Consiliului Profesoral a avut loc cea de-a doua ediţie a Premiilor Revistei „Joc Secund”, unde fiecare a primit diplome în funcţie de activitatea şi de domeniul spre care s-a orientat.
Deşi am fost anuntaţi că ni se va organiza o mică petrecere drept „răsplată” pentru tot ce am făcut timp de un an sau doi (pentru unii) nu ne-am aşteptat la o asemenea surpriză, iar pentru acest lucru dorim în mod special să-i mulţumim doamnei profesoare pentru tot ce a făcut, face şi va face în continuare pentru noi!!
Putem mărturisi că a meritat să aşteptăm această zi deoarece doamna profesoara, ca de obicei a reuşit să ne surprindă în primul rând cu premiile mult aşteptate şi cu petrecerea organizată după, unde am încercat să realizăm ceva mai deosebit decât ceea ce facem la ore .
Am mâncat pizza şi plăcinţele, am primit câte un Snickers cadou, ne-am reaminitit jocul „mima”, am făcut chiar şi karaoke, am râs, am glumit… într-un cuvânt ne-am distrat, a fost o zi specială pe care cred cu tărie că niciunul dintre noi nu o va uita!
În semn de mulţumire pentru aceste minunate lucruri de care ne-am bucurat în această zi de joi am hotărât de comun acord să-i facem şi noi o mică surpriză doamnei, la care chiar nu se aştepta. Sperăm ca prin acest mic dar oferit din suflet să putem recompensa măcar o mică parte din tot ceea ce a făcut dumneaei pentru noi.
După toată această atmosferă destinsă, reporterii nu au ezitat și au luat interviuri colegilor din redacție.
Reporter Joc Secund: Dragi colegi am dori să ştim impresia vostră despre tot ce s-a întâmplat în această zi minunată.
Ioana Abuzuloaie: „A fost ceva foarte important pentru mine şi nici măcar nu sunt în stare să exprim motivele îndeajuns. Asta din cauza faptului că eram atât de încântată când făceam pregătirile pentru marea surpriză, iar apoi s-a transformat într-o melancolie profundă și o nostalgie a ceva ce încă nu se terminase. Fericirea şi nodurile din gât mă sugrumau simultan. Iar finalul? Acea Doamnă citind tremurând fiecare rând si chinuindu-se să respire mi-a readus în suflet, ca de multe alte ori, sentimentul acela pe care doar o persoană minunata ţi-l poate da.”
Buhu Alexandru: Într-adevar o surpriză plăcuta, un gest finuţ din partea doamnei profesoare şi a doamnei director, o după-amiază extrem de plăcută pentru mine, sper că a fost la fel pentru toată redacţia şi nu în ultimul rând pentru doamna profesoară. Am luat şi premiu! Nu ştiu dacă l-am meritat pe deplin dar gestul nu-l voi uita şi promit că voi fi mai motivat. Surprize ca aceasta sunt întotdeauna binevenite!
Ionuţ Mihalache: Această surpriză realizată de doamna profesoară a reprezentat pentru colectivul redacţiei Joc Secund un moment extraordinar care va rămâne în amintirea noastră pentru mult timp. După această perioadă a liceului, cu siguranţă fiecare îşi va aduce aminte cu plăcere de momentele trăite în sânul acestui colectiv având ca îndrumător pe doamna Anamaria Ghiban, fără de care nu s-ar fi realizat nimic. Vă mulţumim pentru că ne-aţi îmbogăţit cartea cu amintiri a vieţii noastre!
Mera Maricica: Tot ce s-a petrecut azi, pentru mine, reprezintă încoronarea muncii de până acuma cu lacrimi de fericire şi cu prietenii strânse.
Iordache Claudiu: M-a luat prin surprindere toată această organizare…sincer nu mă aşteptam să primesc acea mapă cu o serie de diplome…a fost o după-amiază plăcută, fiind practic o ieşire din monotonia zilnică ce ne-a cuprins de la începutul şcolii. Aaa…şi „Valeriu Sterian-Amintire cu haiduci” cea mai frumoasă melodie pentru karaoke.
Mădălina Balăşel: Pentru mine..această „întrunire” m-a făcut să cred că “Joc Secund” chiar este ceva serios..sau chiar unii am muncit mai mult sau mai puţin…pentru a face ceva special! Am trăit clipe de neuitat, mi-au dat lacrimile şi mi s-a făcut pielea de găină. Mi-am promis că de azi voi munci mult mai mult şi voi depune efort maxim pentru că merită. Trebuie să ducem până la capăt asta şi îmi doresc să asist la reîntalnirea de 10 ani cu inima împăcată, că am realizat ceva alături de nişte colegi minunaţi şi o doamnă minunată! Mulţumim “Joc Secund “pentru memorabilele clipe de astăzi!
Cosmin Dragoman: O profesoară excepţională care vine cu idei extraordinare şi care ştie să îi respecte pe toţi cei din jur, în special redacţia „Joc Secund”. Pentru asta îi mulţumim că ne este alături, îi mulţumim că am reuşit să o cunoaştem, îi mulţumim pentru tot!
După atâtea impresii frumoase şi mai ales după unele promisiuni făcute de redactori…eu, deşi nu mă pricep prea bine la compus fraze mai „pompoase” vreau să închei prin a-i mulţumi din suflet pentru tot ce ne-a învăţat şi pentru modul în care ne-a făcut să privim lucrurile, unei Doamne şi unei mame în adevăratul sens al cuvântului!
Întreaga Redacţie vă mulţumeşte pentru simplul fapt că existaţi!!!
Premii la categoria „Popularitate”:
Cele mai multe articole publicate – Georgiana Turcsanyi
Cel mai citit articol – prof. Anamaria Ghiban (Gânduri de toamnă)
Cel mai comentat articol – prof. Daniela Zaharia (Adevărata pledoarie pentru libertatea elevului)
Premii la categoria „Creație”:
Cel mai bun reportaj – Mădălina Melinte (LIIS spune „NU!” violenței)
Cel mai bun editorial – Georgiana Turcsanyi (Un profesor, doi profesori, trei profesori…)
Cea mai bună cronică literară – Ioana Abuzuloaie (Ciuma – de Albert Camus)
Cea mai bună creație literară – Iuliana Teodor (Literă unei bucăți de carne)
Cel mai bun articol de specialitate – Elena Druță și Petrică Druță (End of an Era… and This is it)
Fără cuvinte… Si totusi, poate doar cateva cuvinte… Așa cum v-am spus și ieri, mă bucur că faceți parte din viața mea. Sunteți niște oameni extraordinari și să știți că aripile despre care vorbeați ieri în textul acela chiar există și visele pe care le poartă pe ele, de asemenea. Trebuie doar să le deschideți și să zburați pe deasupra lumii. Aveți atât de multe de văzut… Și știți ce e fantastic? Faptul că o parte din mine e pe aripile acelea în care am adăugat, poate vise… Mă bucur că, sub o formă sau alta, experiența „Joc secund” va rămâne în sufletele voastre. Știți foarte bine că este locul în care vă puteți întoarce oricând, elevi sau absolvenți…
De asemenea, ieri nu am apucat să mulțumesc unor oameni fără de care revista nu ar fi existat sau cel puțin nu în forma aceasta… Doamnei Director Carmen Losonczy și domnului Alexandru Losonczy. Fără falsă politețe și cu recunoștința cuvenită unor oameni pentru care Liceul de Informatică înseamnă mai mult decât un simplu nume: Mulțumim!
PS: …revenind la „tonalitatea” obișnuită a întâlnirilor noastre de pauză mare… „Deci, cine mai scrie? Ce idei mai aveți? Haideți să ne apucăm de treabă!!!! Gata… la ore că s-a sunat!!!!….” 🙂
Mi-am reîncărcat bateriilre… și ieri și azi!
Mulțumesc!
Din păcate nu am fost şi eu întrebată ce părere am de întrunirea de ieri,dar sinceră să fiu,pentru mine această revistă înseamnă mult mai mult decât m-aş fi aşteptat.Face parte din viaţa mea,şi nu aş fi crezut că e atât de importantă.Până ieri,când am realizat că anume în cadrul revistei,înconjurată de colegi , alături de doamna profesoară şi anume aici este locul meu.Vă mulţumesc dragi colegi pentru cordialitate,vă mulţumesc doamnă profesoară pentru că vă implicaţi mult în educaţia noastră morală,înţelegere, şi vă mulţumesc doamnă şi domnule Losonczy pentru implicare şi susţinere.Vă mulţumesc şi vouă,dragi cititrori,pentru că ne citiţi şi datorită vouă revista noastră există!
Am ramas placut impresionata de premierea ce a decurs ieri.Pentru mine revista reprezinta foarte mult si vreau sa-i multumesc doamnei profesoare care a fost tot timpul langa noi si celorlalti din redactie.
Elena, nu lua acest lucru ca fiind ceva personal… daca nu ai fost intrebata a fost pentru simplu fapt ca am dorit sa-i facem o surpriza doamnei profesoare prin acest articol si nu prea am avut timp …totul a decurs foarte repede si am luat doar pararile celor cu care am reusit sa vorbim dupa ! Sunt sigura ca fiecare ar fi avut cate ceva de spus dar din pacate nu am avut cum sa-i intrebam pe fiecare si am luat doar asa in mare cateva impresii. 🙂
Sper ca niciunul din ceilalti colegi sa nu se supere si ma bucur ca munca noastra nu a fost in zadar.:D
Eu sunt una dintre cei „proaspeti” deci nu am prea multe amintiri insa pot spune ca in ziua repectiva ma simteam ca „la mine acasa” impreuna cu persoane familiare ceva ce inseamna foarte mult pentru mine.Toata lumea era fericita si emotionata incat toate aceste sentimente au ajuns sa ma copleseasca si pe mine,sa ma rupa de lumea asta pentru cateva momente si sa ma faca sa ma simt bine.Multumesc tuturor pentru asta 🙂
Apropo… cine este „Domnul DAN”?
„Domnul Dan” este MIhalache Ionut Daniel…