Mari autori din copilărie (I) – dansând cu visele unei poveşti

Când eram mică, visam continuu… Visam şi cu ochii deschişi şi atunci când vorbeam, chiar şi atunci când râdeam. Nu zic că mi-am pierdut această capacitate, dar farmecul de atunci s-a evaporat şi nu cred că voi mai fi cea care am fost…

Visele mele îşi aveau rădăcinile într-o carte veche, una pe care am regăsit-o recent, când am decis să mai arunc o privire în lada copilăriei mele. Am găsit cartea care, de când mă ţin minte, o ţineam pe noptieră. Şi acum am rămas de aceeaşi părere, că este cea mai frumoasă carte pe care am citit-o vreodată. Numele autorului, Hans Christian Andersen… nu vă spune nimic?

Crăciunul este sărbătoarea care mă face melancolică. Melancolică după copilăria mea, care cred că e pe sfârşite. Simt o oarecare repulsie pentru faptul că am crescut, dar ştiu prea bine că nu mai pot schimba nimic.Tot ce-mi rămâne este să încerc să visez din nou, alături de Andersen.

Hans Christian Andersen, născut pe 2 aprilie 1805 în Odense, Danemarca, este unul dintre cei mai cunoscuți autori de basme şi poveşti dedicate copiilor, traduse în nenumărate limbi şi de nenumărate ori, cele mai cunoscute fiind   Crăiasa zăpezii, Mica sirenă, Hainele cele noi ale împăratului și Rățușca cea urâtă. Personal, nu aş putea face o clasificare concretă. Mie îmi plăceau şi continuă să-mi placă toate poveştile lui Andersen.

Viaţa autorului este plină de înălţări şi mistere. A circulat chiar zvonul că Hans Christian ar fi fiul neligitim al împăratului, deoarece a fost celebrat tot timpul şi susţinut de regalitate, fiindu-i plătită educaţia şi acordându-i-se multă atenţie. De mic copil, Andersen a dezvăluit o inteligenţă ascuțită, îi plăcea să citească, memora pasaje întregi din operele lui Ludvig Holkberg sau din cea a lui William Shakespeare, îi plăceau foarte mult piesele şi acasă avea un mic teatru de păpuși improvizat, care îi ocupa tot timpul liber. La paisprezece ani, părăseşte căminul părintesc şi se mută la Copenhaga, căutând de lucru. Datorită vocii plăcute, de soprană, a reuşit să intre la Teatrul Regal Danez, dar a plecat, pentru că i s-a modificat vocea. A devenit poet datorită propunerii unui coleg de teatru – o alegere ce i-a schimbat viaţa.

Apoi studiază la două şcoli prestigioase, dar mai târziu afirmă că au fost cei mai întunecaţi ani din viaţa lui, locuind în casa profesorului său, unde a fost maltratat de acesta, cu scopul de a-i „forma caracterul” şi izolat de ceilalţi colegi, care, de altfel, îşi băteau joc de el pentru faptul că semăna cu o fată. Mai târziu, învaţă limbile engleză, daneză şi germană, precum şi limbile scandinave.

În 1835 apare primul ciclu de poveşti, Eventyr, în daneză, care este reeditat în 1836 şi 1837, prin adăugarea de noi poveşti.Valoarea acestui ciclu nu a fost recunoscută imediat. Faima lui a crescut şi cu apariţia volumului al doilea, în 1838 şi a celui de-al treilea, în 1845. În afară de poveşti, autorul a scris şi un poem, inspirat din călătoria lui în Suedia, în 1837, când scrie „Jeg er en Skandinav” (Eu sunt un scandinav). Printre cele mai faimoase povești ale lui Andersen se numără: Prințesa și bobul de mazăre, Degețica, Cutia cu iască, Lebedele, Soldățelul de plumb, Turma de porci, Ole-Lukoie, Bradul, Privighetoarea, Clopotul, Pantofiorii cei roșii, Familia fericită, Micul Tuk, Casa Veche, Umbra, Povestea unei mame, Fetița cu chibriturile, Este foarte adevărat!.

Prima vizită a lui Andersen în Anglia a avut un impact mare asupra lui, deoarece aici l-a întâlnit pe Charles Dickens, care era pe atunci cel mai mare scriitor englez încă în viaţă. Peste zece ani, Andersen se reîntoarce special pentru acesta, însă relaţia lor de prietenie a suferit o ruptură; după cinci săptămâni petrecute în Anglia, Andersen pleacă înapoi în Olanda, iar corespondenţa între cei doi se întrerupe, Andersen neînţelegând nici până în ziua morții sale motivele pentru care Dickens nu a mai vrut să comunice cu el.

Moartea scriitorului a survenit pe 4 august 1875, la 70 de ani ,în urma unei căzături, fiind grav rănit. A murit în dureri groaznice în casa unor prieteni, dar înainte de moarte a vorbit cu un compozitor, pe care l-a rugat să compună pentru ceremonia de îmormântare melodii care să fie potrivite paşilor unui copil. Când a fost întrebat dacă ar fi împotriva unei biografii, a afirmat că biografia lui este Rățușca cea urâtă. Un alt fapt interesant legat de moartea lui este şi faptul că Andersen ura când i se spunea că poveştile lui sunt pentru copii. Deşi, iniţial, statuia omagială a autorului a fost proiectată în așa fel încât Andersen să fie  înconjurat de copii, scriitorul a dat ordin ca să nu mai apară nici  un copil lângă el. Hans Christian Andersen este îngropat la Assistents Kirkegard, Norrebro, Copenhaga, a primit titlul de „comoară naţională” de la guvernul danez şi a murit în apogeul faimei sale pe plan internaţional. Înainte de moarte, s-a discutat un proiect pentru înălţarea unui monument ,care a fost înălţat postmortem într-un loc central din Copenhaga.

Celebritatea lui a ajuns în toate colţurile lumii. Astfel, în Shanghai a fost înfiinţat un parc tematic în numele lui Hans Christian Andersen, iar în data de 2 aprilie este celebrată  Ziua Internațională a Cărții pentru Copii. În portul din Copenhaga autorităţile olandeze au înălţat statuia din bronz Mica Sirenă, în anul  1913, în memoria scriitorului. Operele lui Andersen rămân şi astăzi cele mai citite şi adorate poveşti, fiind ecranizate de nenumărate ori, povestite şi repovestite, bucurând noi generaţii de copii şi făcându-i melancolici pe cei mai în vârstă.

Acum, când magia Crăciunului mă cuprinde, simt nevoia de a redeschide cartea şi de a mă cufunda din nou în copilărie, dansând cu visele unei poveşti…