Doar o spirală

În zorii zilei zeci de ațe lungi atârnă de bostanul albicios. Cu mici suspine încercăm imposibilul. Aranjăm șuviță cu șuviță privind în balta  din perete și sperăm ca îndemânarea somnoroasă să-și facă treaba. Privind în codrul plin de cârpe, reușim să ne-mbrăcăm, iar din  dulapul cu de toate o chestie mestecăm. Inspirăm aer  de la un perete spart, mai înaintăm puțin și surpriză scările s-au terminat. Sunete-s pretutindeni. Timpul ne presează, iar în curând vom deveni doar niște sardine într-o cutie albăstrie. În urechi purtăm cercei cu un numar exagerat de decibeli. Din stație în stație devenim din ce în ce mai cuprinși de gândurile noastre până când un trasnet ne lovește. Marșăluind în clase vedem alte bostane, unele mai reușite, altele mai bizare. În capul meselor stă bostanul șef ce mâzgâlește ceva pentru istoriile noastre. Din nou pauză, din nou chin, din nou liberi, din nou trafic. Pași mai lenți, meditativi, aceeași crăpătură în perete, poate alte personaje. Pe un nou ritm butonăm, investigăm. Portocala din geam se stoarce în depărtare, iar timpul iar ne presează. Ceva ceva mai mâzgâlim, ceva ceva mai potrivim. Un scenariu inventăm ori o carte edităm. Poate câteva notițe ne vor servi drept portițe, poate mâine, poate-n veci. Un actor mai admirăm ori ceva în direct mai vizionăm. Sclipociri artificiale se intrezăresc în ale noastre globuri oculare. În sfârșit e liniște, în sfârșit se trage linie. Mâine iar o tragedie, iar o buclă mai zglobie, iară cârpe, iară zgomot, iar bostani și iară liberi.