Terminalul este un film regizat de Steven Spielberg, în care este prezentă atât drama cât şi comedia. Personajele principale Viktor Navorski şi Amelia Warsen sunt jucate de Tom Hanks, respectiv Catherine Zeta-Jones. Filmul redă povestea unui turist care a rămas captiv pe un terminal din aeroportul John F. Kennedy, din New York, deoarece a fost respinsă intrarea, dar şi ieșirea sa din SUA, deoarece în timpul călătoriei a avut loc o lovitură de stat produsă în ţara sa, Krakozhia. Filmul este inspirat dintr-un un caz real, în care un cetăţean iranian a rămas blocat timp de 18 ani pe un aeroport din Franţa.
Viktor Navorski ajunge la aeroportul din New York, dar acesta află că în Krakozhia, o ţară imaginară, a fost revoluţie în care preşedintele a fost luat ostatic şi SUA nu o mai recunoaşte ca naţiune, adică Viktor este un om al nimănui, ceea ce înseamnă că nu poate să intre sau să iasă din America. Văzând că nu are cale de scăpare, acesta se hotărăşte şă trăiască în terminal. El se împrieteneşte repede cu cei ce fac parte din personalul aeroportului şi îi ajută cu problemele lor, în felul lui original. La un moment dat, acesta o întâlneşte pe Amelia, o stewardesă de care se îndrăgosteşte. El se angajează ca muncitor în construcții la aeroport, pentru a-şi putea permite să o invite la restaurant, dar prietenii îi pregatesc o cina pe terasa aeroportului în semn de recunoştiinţă pentru ajutorul oferit. Într-o zi Viktor îi explică Ameliei că scopul vizitei lui, la New York, este colecţionarea unui autograf de la saxofonistul Benny Golson, pentru tatăl lui decedat care a avut dorinţa de a avea 57 de autografe de la nişte muzicieni prezenţi într-o fotografie.
Câteva luni mai târziu războiul din Krakozia se termină dar şeful securitaţii aeroportului tot nu vroia sa îl lase pe Viktor să intre în America, acesta zicându-i că dacă nu se întorce în ţara sa, îl va deporta pe amicul lui cel mai bun. Viktor îşi face un plan cu care reuşeşte să se întâlneasca cu saxofonistul, să procure autograful şi apoi să plece in Krakozhia.
Terminalul este un film care combină comedia cu drama şi care este perfect pentru orice fel de cinefil, de orice vârstă.
Comentarii recente