Am încercat azi să fac de mai bine de o sută de ori acea cafea ideala… până şi afară miroase a cafea. Şi încă nu a ieşit cum trebuie: specială. Am servit-o celor indiferenţi. E trecut de cinci după-amiază şi nu înţeleg de ce nu îmi iese. Eram expertă cândva… acum nu ştiu ce s-a întâmplat cu mine. Reţeta nu am schimbat-o. Mi-am luat până şi sorţul cu floricele sinistre primit cadou de rămas-bun de la zânele nopţii. Tot nu am reuşit.
Mi-am reluat activităţile zilnice pentru a-mi da seama unde greşesc. Mi-am picurat esenţe de eşec în vise lăuntrice, am croşetat un zâmbet de toamnă pentru timp, am împrăştiat biluţe de biruinţă peste un cearşaf uşor impecabil. Mi-am regăsit intenţia de a-mi şantaja roua de simţuri şi am întocmit o listă imaginară cu sentimente neştiute.
Ioana Avirvarei - Marea cu idei
M-am învelit cu amintiri vechi şi am rememorat fiecare melodie a fiecăreia. Am şoptit versurilor metafore interioare. Am sperat să rămân o enigmă pentru fiecare amintire. Mi-am bântuit falsa personalitate pe care o afişez mereu cu acelaşi dezinteres. Am fost până şi pe acea cărăruie prăfuită. Era să mă rătăcesc… nu se mai vedea. Am renunţat la jocul vieţii ancorându-mă în intensitatea unei lumi aparte, caracteristică mie. Am alergat nebuneşte înapoi fără să întorc măcar gândul la acel drum. Ajunsă acasă am realizat că mi-am pierdut dorinţa de a realiza perfecţiunea. Pentru un timp am avut reţineri în a mă întoarce acolo! Era atât de… pustiu. Nu mă mai atrăgea deloc să revina… a rămas un simplu a fost…
M-am hotărât să revin pentru a-mi lua dorinţa. Am găsit-o repede. Era pe acea bancă ce mi-a ţinut de urât în aşteptare… aşteptarea ploii de stele în purificarea unei simple inutilităţi banale. Îmi stârneşte curiozitatea o petală pierdută pe acea bancă. E petala lipsă din trandafirul vieţii unei stele de mai. Îmi amintesc glasul acru al strălucirii sale ce mi-a luminat calea în acea seară. Culoarea ei, culoare de zaţ, îmi aduce aminte de ce am venit eu de fapt în locul veşnic infinit al iluziei imaginaţiei mele de copil răsfăţat. Plec acasă;iau şi dorinţa! Arunc gândul lângă petală şi o îmbrăţişez până se stinge de tot.
Îmi reiau activităţile din bucătăria, acum, slab luminată de lumânarea din colţ. Pentru a-mi termina ceea ce mi-am propus acum multe ore, mi-am aprins şi firul de cerneală ce a lăsat o urmă incertă pe foaie. Desluşesc cu greu acum de pe foiţa pe care am salvat reţeta. De la cât am folosit-o a devenit firavă în sensibilitatea conţinutului ei.
Am aruncat sorţul din lumea mea într-o altă lume: în realitate. Nu mă ajută cu nimic. Mai mult, acum, îl găsesc sobru în cantităţile sale enorme de negru. Cu toate astea, am reuşit să mă abţin să nu ţip. Dar o să cedez şi fie o să plâng, fie o să râd când o să aflu că din reţeta cafelei ideale… lipseşti tu!
Şi dacă e adevărat, te voi revedea… in altă viaţă!
Comentarii recente