O nimfă printre pământeni

Se aranja în oglinda mare, crăpată puţin, din colţul camerei ce avea un aer vetust. Îşi dădea buzele pline cu rujul roşu aprins de focul pasiunii şi folosea apa de colonie ce miroase strident a liliac, floarea ei preferată. Lângă biblioteca unde zăcea o singură carte, cu paginile zdrenţuite ce încă păstrează parfumul trandafirului ofilit aşezat acolo de la prima ei iubire, se îmbrăca atent. Îi plăcea să petreacă ore aranjându-şi hainele şi pantofii. Îşi împletea codiţe din părul arămiu cu şuviţe cărămizii. Purta ochelari cu rame argintii, ceea ce făcea ca ochii-i verzi să pară mai mari decât erau. Era frumoasă, dar pe chipu-i de nimfă i se putea citi, totuşi, nemulţumirea.

Încerca să acopere cu vanitate petele idioate de pe cămaşa cu buline ipocrite pe care o îmbrăca zilnic pentru a se feri de bârfele neîntrerupte, dar deseori nu reuşea să pară altceva decât era şi datorită acestui lucru era dur lovită din toate direcţiile. Atunci îşi ferea pletele arămii de bătaia razelor fierbinţi ale soarelui şi pornea în goană către un tărâm depărtat, unde nimeni nu îi putea distruge visele, pentru că aici alerga de prea mult timp în cerc şi de fiecare dată locurile prin care trecea păreau a fi diferite. Erau schimbate de toţi cei ce se mai plimbaseră agale pe acolo sau care au trecut în fugă, fără ca măcar să îşi dea seama ce fac. Toţi distrugeau încet, dar sigur, o parte din construcţia măreaţă, iniţial proiectată de un Creator cu multă imaginaţie. Şi cu o nebună plăcere privea căderea imperiului şi aştepta să poată dispărea în întuneric. În ochi îi sclipeau flăcări albastre, aprinse cu un chibrit pe jumătate rupt de mulţimea de nerecunoştinţă existentă în inimile celor din jurul ei. Ar fi vrut să nu mai oscileze între dorinţă şi realitate. Ar fi vrut să ştie exact ce doreşte, dar totodată nu vroia să îşi piardă puterea de a visa. Era sigură ca asta o făcea specială, era, probabil, una din cele mai bune calităţi ale ei. Încerca să îşi înece sentimentele în râuri de indiferenţă, dar de cele mai multe ori eşua. Îşi conducea propria viaţă şi îşi complica drumurile acesteia fără să realizeze. Privea munţii de suspine acoperiţi cu visele unei stele căzătoare. Cobora cu gândul la poalele acestora, culegea cu ochii fragi sângerii pe care îi îndesa în călimara cu fructele neprihănite ale inocenţei. Pe evantaiul de nimicuri ce se învartea în jurul ei, picta cu pasiune licurici aprinşi de speranţa ce ardea în sufletul său. Inspira vapori coloraţi de tandreţe, se pierdea printre atingeri suave de aripi de amor, ameţea printre liniile haotice ale portativelor, de care se agăţau graţios notele muzicale ale plăcerii. Dezlega cu uşurinţă misterele nopţii, prindea în palmele-i diafane lacrimile stelelor şi avea mereu într-un buzunar orologiul timpului pierdut.

Aceasta își dorea și era ce vroia ea să fie… o nimfă printre pământeni.