Un sport pe cale de dispariție – interviu cu Andrei Bidirliu

Reporter JS: Cum ai aflat de acest sport? Pentru că ştim că în ziua de azi puţini sunt cei care au idee ce înseamnă telegrafia.

Acest sport este denumit Radiotelegrafie Viteză, e o ramură a Radioamatorismului şi are propria federaţie, Federaţia Română de Radioamatorism (FRR) ceea ce îl face un sport cu acte în regulă. Pentru mine este un hobby şi îl fac din plăcere aşa cum toţi oamenii care practică sau au practicat la viaţa lor vreun sport ar trebui să-l facă din pură pasiune. Într-adevăr, acum puţini ştiu ce înseamnă telegrafia, aşa cum puţini au auzit de Tudor Gheorghe, de Amza Pellea, de Zavaidoc şi Moscopol. Îmi permit o paralelă între aceste nume şi telegrafie deoarece acest sport este, într-un fel, o artă – arta de a comunica prin intermediul semnalelor morse (cu ajutorul sunetelor sau al luminii) la distanţe astronomice. Telegrafia era un sport renumit înainte, pe când se adunau la concursuri sute de participanţi. Ţin minte că acum zece ani, când m-am înscris la Palatul Copiilor, am concurat pentru cele câteva locuri din echipa Iaşului cu peste 100 de elevi de la diferite şcoli. Ca să revin la întrebare, când eram în clasa a III-a vizionasem multe filme în care se aducea vorba de codul morse mai ales în marină sau în aviaţie. În aceeaşi perioadă, un profesor de la Palatul Copiilor din Iaşi a venit şi ne-a vorbit aşa frumos despre acest cod… chiar de nu înţelegeam mai nimic. Alături de mulţi alţi colegi ne-am înscris şi la acest curs de telegrafie ajungând apoi să fac performanţă alături de cei mai mari telegrafişti ai lumii.

Reporter JS: Ce avantaje / dezavantaje ţi-a adus telegrafia şi care este cel mai important premiu obţinut în acest domeniu?

Sincer, nu am regretat nimic niciodată din „viaţa de telegrafist”. Aspecte precum timpul îndelungat alocat acestei pasiuni, stresul, finanţarea inexistentă au avut rolul lor în toată această experiență. Avantajul e că am cunoscut lumea, acest sport m-a facut să înţeleg omul prin experienţele care le-am avut… m-a maturizat şi în acelaşi timp am avut o copilărie minunată. Am vizitat multe ţări, am întâlnit şi stăruit în faţa sutelor de tipologii umane, am studiat şi petrecut alături de vastele culturi ale Europei şi am legat prietenii cât pentru o sută de veacuri. Minunat e faptul că nu mi-aş fi permis toate aceste lucruri decât dacă aş fi fost un multimilionar pe cale genetică. Şi toate aceste avantaje, pe care eu le numesc minunile de pe pământ, nu sportul în sine mi le-a dăruit ci spiritul lui. Sunt foarte multe şi nu exagerez, cred că aș putea scrie mai multe romane pornind de la experiențele trăite datorită practicării acestui sport. Cât despre premii, cel mai important l-am obținut în 2007, după şapte ani de „acasă” şi alţi şapte de telegrafie în Belgrad, Serbia unde am cântat cu mâna la inimă imnul ţării noastre, ajungând pentru prima dată pe prima poziţie la un Campionat Mondial. Cu acel titlu reuşeam să fiu primul român de la categoria juniorilor care ajungea campion mondial. Un alt avantaj ar fi că aş putea copia la unele teste datorită stenului (codului) meu pe care doar cei din echipă îl pot inţelege. Evident, asta dacă nu cumva profesorii au de gând să se apuce de telegrafie!

Reporter JS: Ce înseamnă pentru tine telegrafia şi în ce constă practic acest sport?

După cum am menționat deja, telegrafia reprezintă o a doua casă pentru mine, mă gândesc la toţi ceilalţi sportivi ca la propria mea familie alături de care mi-am trăit cei mai frumoși ani de până acum. Pe partea tehnică însă acest sport a evoluat de la an la an. Înainte erau doar două probe, legendare: transmiterea şi recepţia semnalelor morse. În ultimul deceniu au fost câteva schimbări cu rolul de a promova sportul în eter prin probele de Rufz şi Morse Runner. Acestea din urmă simulează traficul radio şi cu cât recepţionezi la o viteză mai mare cu atât eşti mai bun. Sportul în sine e destul de complicat, dar odată ce începi să-l practici, greu îi pierzi gustul.

Reporter JS: Cum te simţi atunci când lumea te recunoaşte după titlul de „campion la tras cu urechea” ?

Sincer, titlul mi se pare puțin naiv, deoarece nu spui unui fotbalist cel „care dă cu şutul în minge” …nu? Dar, aşa cum o persoană bate în masă şi mă roagă să decodez ce a spus el sunt obişnuit şi cu astfel de titluri îndrăzneţe. E amuzant…

Reporter JS: Ce părere ai despre partea materială pe care o implică practicarea telegrafiei? Se pot câștiga bani din practicarea acestui sport?

Nu e nevoie să spun prea multe în legătură cu finanțarea, deoarece ţara în care trăim spune totul. Cu câţiva ani în urmă se câştiga destul de bine în cadrul acestui sport. Din discuţiile cu seniorii de acum am aflat că unii şi-au făcut casă, şi-au cumpărat maşini cu ajutorul premiilor obţinute la campionatele internaţionale. Acum, în schimb valoarea adevărată, şi-a pierdut definiţia, iar regulile după care jucăm sunt adesea cele impuse de cei cu bani. Spre exemplu, în anul 2007 când a fost apogeul carierei mele, la sfârşitul anului m-am bucurat doar de strângeri de mână cu persoane importante. Din această cauză noi nu mai numim telegrafia sport, ci hobby.

Reporter JS: Ce sfat le dai celor care ar dori să intre în această lume minunată a telegrafiei?

Îi sfătuiesc să se apuce de tenis, de fotbal, de scrimă, gimnastică… şi de învăţat. Lumea telegrafiei va trece, asemenea lumii dinozaurilor. Am putea salva telegrafia doar cu ajutorul bunăvoinţei şi al decenţei faţă de sportul minţii. „Lumea minunată” e acum de domeniul trecutului, dar cum omul este imprevizibil, e posibil ca viitorul să ne rezerve surprize.

Interviul cu Andrei a fost o experiență inedită pentru mine, ca tânăr reporter. E motivant să vezi că există tineri care tratează cu atâta seriozitate și devotament o pasiune cum este… telegrafia.