,,Raţionamentele minţii se fac din experienţe sigure şi repetate”
Anul acesta s-au împlinit 300 de ani de la naşterea fondatorului ştiinţei ruse, Mihail Lomonosov. Geniul său s-a remarcat în multe domenii ale ştiinţei şi artei: fizică, chimie, astronomie, geografie, metalurgie, geologie, literatură, istorie şi pictură.
Teoria molecularo-cinetică a căldurii, al cărei fondator este, a anticipat ideile contemporane asupra materiei, iar descoperirea atmosferei pe planeta Venus, astronomii o consideră drept ceva excepţional pentru acea perioadă. Lomonosov a fost cel care a întemeiat prima universitate din Rusia, cea din Moscova, contribuind enorm la dezvoltarea învăţământului. E greu de închipuit cum un singur om a putut să facă atât de mult în domeniul ştiinţei, în literatură şi în artă. Un istoric francez credea că în Rusia sunt doi Mihail Lomonosov – unul învăţat şi chimist, iar celălat scriitor. Dar poetul şi chimistul erau de fapt unul singur, Mihail Lomonosov. În plus el mai era şi fizician, pictor, geograf, istoric, promotor al culturii şi om de stat.
Experienţele în domeniul fizicii şi chimiei pe care Lomonosov le făcea în laboratorul său se caracterizau printr-o mare precizie. Odată a cântărit un vas închis ermetic conţinând bucăţele mici de plumb şi apoi l-a încălzit până la roşu, până ce bucăţele de plumb s-au acoperit cu un sloi alb; cântărind din nou vasul a observat că acesta nu şi-a schimbat greutatea. Astfel a descoperit una din legile de bază ale naturii. Numai această singură descoperire ar fi fost de ajuns pentru a-l considera pe Lomonosov un mare savant.
Toate aceste realizări, Lomonosov, originar dintr-o familie de ţărani,le-a obţinut datorită perseverenţei şi dorinţei de a învăţa. Din copilărie se ducea împreună cu tatăl său în largul mării să prindă peşte. Băiatul a învăţat de timpuriu să citească şi dorea nespus de mult să înveţe mai departe. La 19 ani Lomonosov pleaca la Moscova pentru a-şi continua studiile. Se duce până acolo pe jos, însoţind nişte care cu peşte îngheţat.Ca să poată intra la academia Slavo-Greaca-Latina din Moscova, el a fost nevoit să se dea drept fecior de nobil, căci uşa academiei era închisă pentru un băiat ţăran. Şase ani mai târziu, drept răsplată pentru succesele sale remarcabile, Mihail Lomonosov a fost trimis în Germania la Christian Wolff, ca să studieze mineritul şi chimia.
Toată viaţa sa Lomonosov şi-a dedicat-o dezvoltării ştiinţei. El a afirmat că Universul este infinit. El a mai afirmat că tot ce există: pământul, planetele, se schimba şi se dezvoltă când spre bine, când spre rău. Lomonosov afirmă că toate corpurile sunt compuse din particule minuscule, numite molecule şi atomi.
Munca încordată şi lupta permanentă „pentru binele obştesc” au zdruncinat sănătatea lui Lomonosov. El avea doar 50 de ani, când a început să se îmbolnăvească tot mai des, îndată ce reuşea să-şi biruie boala, el continua însa să munceasca şi să lupte cu tot atîta perseverenţă ca şi mai înainte.
Mihail Vasilievici Lomonosov a încetat din viaţa în aprilie 1765, fără să fi ajuns la vârsta de 54 de ani. Însemnătatea unora dintre lucrările ştiinţifice ale lui Lomonosov a devenit limpede abia mulţi ani după moartea lui.
Comentarii recente