Articol scris de Claudiu Mihalache, Elena Tanasă, Marta Filimon, Răzvan Litianu, Sebastian Neagu şi Daniel Ungureanu
Luni – 15 august
Tabăra din acest an a început într-o frumoasă dimineaţă de luni când, în jurul orei cinci, întreaga ceată de „aventurieri” s-a întâlnit în faţa gării. Toți erau foarte entuziasmaţi, cu gândul că o să aibă o săptămâna memorabilă. O mică parte din entuziasm a dispărut atunci când noi, „aventurierii”, am aflat că ne aşteaptă o călătorie de zece ore până în staţiunea Buşteni, deoarece trebuia să facem mai întâi o „escală” în Bucureşti. În tren atmosfera a fost însă foarte destinsă şi cele cinci ore până în capitală au trecut pe nesimţite. Odată ajunşi acolo, am luat o gură de aer „bucureștean” şi ne-am îmbarcat în personalul spre Buşteni unde câţiva dintre noi au fost „doborâți” de oboseală.
La 17:30 am ajuns în Buşteni. Eram obosiţi şi dezorientaţi, neştiind unde este locul în care trebuia să ne cazăm. După ce am urmat instrucţiile date de un locuitor, am ajuns la vile unde nea’ Duțu, administratorul, ne-a făcut instructajul, ne-a arătat camerele şi ne-a poftit la cină.
După cină, am făcut programul pentru a doua zi şi ne-am dus la culcare.
Marţi – 16 august
Aceasta este prima zi în care a început mini-aventura noastră. Nu suntem superstițioși, așa că nu ne deranjează că începem de marțea… După un somn bun, am luat micul dejun iar apoi am ieşit să inspectăm stațiunea Bușteni.
Am fost la gară de unde am cumpărat bilete spre Sinaia (deoarece doream să vizităm Castelul Peleş) şi, învârtindu-ne puţin prin oraş, timpul a trecut şi ne-am întors la vilă pentru a lua prânzul. După această nouă masă copioasă am pornit la drum. Până la Sinaia am făcut aproximativ douăzeci de minute. Odată ajunşi acolo nu ştiam cum să ajungem la Peleş, am pornit pe un drum, ghidaţi de spiritul nostru de aventurieri, dar se pare că ne-am înşelat deoarece am ales variantă cea mai lungă, lucru pe care l-am aflat abia când am plecat de la castel.
Într-un final, cum era de aşteptat, am ajuns la Peleş. În interior ne-au dat nişte papuci speciali care erau foarte amuzanţi deoarece alunecau pe podelele lucioase. Ghidul era foarte plictisit, vorbea foarte repede şi dezinteresat. Parcă era un magnetofon vechi care repetă aceeaşi melodie la fiecare grup de turişti. Ne-a dezamăgit un pic, dar, trecând peste asta, noi, „aventurierii ” am fost impresionaţi de castel şi am promis că ne vom întoarce (poate dăm de un ghid mai drăguţ).
La întoarcere am luat-o pe drumul mai scurt. Ajunşi în Buşteni, am mers la cină apoi am avut program liber, fiecare relaxându-se în stilul propriu.
Comentarii recente