Cărunţi sunt stropii ce îmi bat
Zvâcnind şi prelingându-se-n fereastră
Eu nu-i doresc, dar hâzii, nencetat,
Îmi zdruncină gândirea cea sihastră.
În raze purpurii văd noaptea… Şi
În abanosul hel-ului mă uit la zi.
A mele galaxii cromatice, necoapte
Se zbat în dreptul lor legitim de a fi.
Al meu pământ, întemniţat fără lăcată,
Cu un cinism sadistic şi nebun,
Se zbate în tristeţea sa ingrată
În primăvara florilor de tun.
Comentarii recente