Am început să colecţionez diverse scrisori despre moarte pe care le apreciez din plin datorită sincerităţii cu care sunt scrise. Sunt, ce-i drept, puţin arse pe la colţuri dar cel puţin sunt adresate lui. Povestesc întâmplări vesele despre sadismul unor scheleţi ce nu îşi găsesc niciodată locul în cimitire, din simplul motiv că fina scrijelire în piatră a numelor lor (cândva pline de viaţă), nu e de ajuns.
Scheleţi condamnaţi să trăiască în diverse secte de iluzii, captivi, de cele mai multe ori în catacombele unor suflete. Catacombe ce te duc cu gândul la vechile lagăre de concentrare din timpurile uitate, cu zâne.
Suflete care se mulţumesc prin a găzdui bucaţi de carne pe care le înghesuie cu uşurinţă în frigidere. Frigidere care s-au plictisit să se tot răcească. Bucaţi de carne, de cele mai multe ori proaspete,ce au în spate adevărate istorii şi adevărate apariţii spectaculoase în lumile paralele cunoscute de toţi.
Lumi paralele în care te regăseşti doar datorită aromei simpatiilor din trecut. Simpatii ascunse care te-au făcut să ajungi ceea ce eşti azi: un cadavru plin de impresii putrezite, de o culoare puţin diferită de cea a pământului. Impresii pe care le-ai dezvoltat în urma întâlnirilor secrete, pe care le ştiu toţi, cu el.
Arome tari care nu te încântă deloc. Mai mult: te fac să duci instinctiv-instincte vii- mâna la nas, dar realizezi că degetele tale nu mai sunt cinci…două din ele le-ai pierdut pe drum. Sunt sigură că o să le gaseşti în chestia aia de lemn pe care îţi place să o numeşti patul veşnic, dar în care eşti (de data asta) singur.
Întâlnirile secrete cu el…întâlniri în care trebuie să îi spui cumva, vezi tu cum, că tu eşti cea care i-a otrăvit bomboanele de cafea doar din datorie faţă de artă.
Dacă ai pictura la tine (eventual în patul veşnic) să i-o dai: poate te iartă…măcar pe jumatate. De ucis nu mai are cum pentru că deja…eşti putred!
…Sau, mai bine, scrie-i o scrisoare şi strecoar-o în buzunarul de la sicriu, când te duci pe la el pe “acasă”, în vizită…
Comentarii recente