Una din marile probleme cu care ne confruntăm în ziua de astăzi în toate mediile este violența. Ea poate apărea oriunde, oricând și de la oricine, uneori atunci când ne așteptăm mai puțin. Ni se întâmplă tuturor, sub o formă sau alta, fie și sub simpla formă a cuvintelor urâte pe care le auzim zilnic, fără să ne fie neapărat adresate. Și asta în ciuda progresului rapid al societății.
Violența aduce cu sine frică și panică, ne face să reacționăm în diferite moduri, unele mai ciudate ca altele, toate acestea obligându-ne într-un anumit moment să luăm o decizie ce ne poate schimba radical viață. Este un proces de manifestare a noastră ce se instalează adesea la persoanele ce au avut parte de diferite traume în viața lor: în timpul copilărie ori mai târziu. Dar asta nu e totul…
Nu înțeleg de ce oamenii cred sau au falsa impresie că prin violență sunt mai puternici, că devin deodată superiori celor slabi… În timp mi-am dat seama că, de fapt, cei violenți sunt cei slabi, că violența se naște din slăbiciune și din neîncredere în sine. Alteori e vorba pur și simplu de modelele cu care creștem, de mici.
A fi violent nu îți conferă o putere mai mare sau un statut mai înalt, ci doar te face să involuezi, să te situezi undeva mai jos decât statutul unei simple ființe umane și să fii, în cele din urmă, detestat și respins de toți. Există, fără îndoială, pagini întregi despre violență, despre factorii care o determină, despre modul în care ar trebui să ne autocontrolăm, despre cum ar trebui să îi facem pe cei de lângă noi să nu mai fie violenți. Câte dintre ele ajută însă la modul real?
Poate că ar trebui să ne gândim mai des că nimeni nu-și dorește o persoană violentă lângă sine și că, în fond, prin violență nimeni nu câștiga în final nimic.
Comentarii recente