O nouă călătorie, ceva mai fără vlagă comparativ cu data trecută. O familie răsfirată pe mai bine de jumătate de vagon discută stupid, printre oameni. Trenul țipă răgușit din când în când și ne duce plictisit spre viețile noastre inutile. Nu e tren de vise că dacă ar fi m-ar duce la tine…sau, măcar în ținutul nostru îndepărtat pe care cred că s-a așezat praf vechi de “când mai veniți?”.
Cum spuneam: eu
Un tren care încearcă să și ducă la capăt sarcina de a ne pune față în față cu rutina zilnică de care, pentru un moment, am reușit să uit.
Stau pe locul 94, cred. Nu știu în ordine se citesc deci, e posibil să fie 96. E un loc la geam care îmi oferă o priveliște de zi însorit de falsă. Pe geamul de vis-a-vis (pentru că familia s-a adunat la un loc și văd) geamul îmi lasă impresia de zi tristă de toamnă, o zi mohorâtă care își plânge subtil de direct de milă.
Analizând profund situația și locul unde stau, zâmbesc trenului în speranța că îmi va întoarce gestul însă el se uită zăpăcit la mine. Încerc în mintea mea să îi explic, visându-mă în mantii colorate un fel de vrăjitoare din filmele S.F. cu happy end. Dar zgomotul nemulțumit al trenului mă trezește. Nervoasă, urlu la el din toți plămânii, explicându-I că una din dorințele mele a fost să fiu în două lumi în același timp: a mea și….a ta! Lumi total opuse din punct de vedere al prafurilor magice folosite la crearea lor. Lumi fără speranțe de identitate însă cu profundă credința de unicitate.
Îmi arunc iar ochii albaștri plini de “el” afară, pe geam. O lume nici prea veselă, nici prea plictisită îmi face cu mână..pe celălalt geam aceeași poveste. Zâmbesc iar trenului. Asta pentru că încă mai sper că mă va înțelege. Atentă, îi ascult inima grea de fier care îmi șoptește asurzitor: Lumea ta a devenit a lui, lumea lui a devenit a ta. Lumea..a devenit a voastră!
Subit tace ca și cum l-a auzit cineva. Mă uit pe geam: Iași. Trebuie să cobor..mai vorbim tren de vise!
luni, 16 iulie 2012
(18:17—20:00)
…~mi-e dor de…uită!~…
Comentarii recente