De când a început vacanţa uit de noţiunea timpului. Încă nu ştiu dacă e marţi, miercuri sau joi, cert este că nu am niciun motiv de a ţine evidenţa timpului. Tind să cred ca dacă aş număra zilele, vara ar trece mai repede. Vreau sa profit de această vacanţă şi să fac in fiecare zi câte ceva diferit, să cunosc persoane noi, să-mi fac timp să citesc cărţile care îmi faceau cu ochiul în fiecare zi şi totuşi uitam de ele din cauza şcolii.
Deşi uneori am momente în care nu vreau să fac absolut nimic, îmi trece repede acestă lene numai gândindu-mă că e vară. Vara este anotimul meu, şi totuşi al tuturor. Vara este de partea mea şi îmi transmite mereu o stare de veselie, de curaj. Curajul de a încerca lucruri noi, pe care în restul anului le amân dând vina pe timp. Defapt nu e aşa, aceasta este doar o scuză pe care toată lumea o crede, însă doar eu ştiu că nu e adevarată. Timp pot să găsesc pentru orice, adevăratul motiv este lipsa de curaj sau poate lipsa de entuziasm. Cu toate astea, nu mă consider o persoană laşă, ci mai degrabă monotonă în restul anului şi doar vara spontană.
Sunt precum o floare care se deschide doar în lumina soarelui de vară. Nu ştiu dacă această stare are lagătură cu data naşterii, însă eu simt că renasc în fiecare vară. Prind culoare din natură, din acest motiv sunt veselă tot timpul. În general nu îmi place ploaia sau vremea urâtă, dar ploaia de vară parcă-mi spală şi răcoreşte sufletul. Pentru mine vara are un parfum special : dulceag dar în acelaşi timp şi fresh. Acest parfum contribuie, printre multe altele, la starea mea de spirit. Trezită în acest parfum, uit de somn, de lene , de tot. Banuiesc că tuturor vi s-a întamplat să vă treziţi în parfum de vară, de soare, de flori, de fructe şi să vă simţiţi bine tot restul zilei.
În concluzie, toate anotimpurile au frumuseţea lor , însă fiecare persoana renaşte într-unul singur: în cazul meu vara. Ar fi ideal să mă simt aşa în fiecare zi din an, deşi nu cred că vara ar mai avea aşa mult farmec pentru mine.
Comentarii recente