E miercuri seara…și acuși e joi. Mai e un sfert de ceas până la momentul în care ziua o să își îndrepte sentimentele spre o nouă denumire. E miercuri și eu sunt la Izza. Ea nu e la ea. Complicat…
E miercuri…una din acele miercuri în care îți așezi sufletul pe tavă și îi spui “ia-l” fără să te gândești o clipă la consecințele care ar urma. Așa că, de ce să nu fac și eu la fel…să fiu în rând cu lumea. Doar e miercuri…a fost miercuri. Eu mi-am luat sufletul (și așa rupt pe alocuri de cuvinte spuse în grabă și de sentimente dezamagitorare) și l-am așezat pe un platou alb. Am luat o tavă pe care am presurat-o cu puțină visare pe deasupra după care am pus-o în cuptor. Am uitat pentru o secundă destul de mare, de suflet. Asta pentru că eram prea fascinată să îl privesc…să îi privesc sufletul orb, fără intenții criminale voluntare de a-și ucide semenii.
După un timp începuse să miroase ciudat a speranțe de noi începuturi și mi-am dat seama că am uitat de suflet. Am scos grăbită tava dar am scăpat-o jos din cauza înțepăturilor pe care le-am simțit în palme. Am plâns…dar mi-a trecut. Am condimentat sufletul cu praf de muză nouă. Acea muză care îmi face chestia aia ciudată numită inimă să joace “prinsa” cu tricoul. Da, acea muză! Am lăsat totul pe masă și am venit să scriu asta…mă duc să îmi pun sufletul în tavă pentru mâine…pentru când va trebui…
Of! E joi…Și? Cine a spus că sufletul pe tavă se pune doar miercurea? Pot să îmi creez propriile mele reguli. Mă duc să îl pun pentru că îi ia ceva până se face bun…și după, o să văd un film…extensia: AVI…
Deci, am plecat!
Pe mâine…
Comentarii recente