,,Mic dejun la Tiffany’’ este povestea care i-a adus lui Truman Capote succesul internațional. Stilul său unic de a scrie – o combinație irezistibilă de nonconformism, ironie, rafinament psihologic și complexitate stilistică l-a adus imediat în atenția criticilor. Autorul reușește să surprindă cu rafinament toate detaliile și creează o atmosferă unică prin modul în care abordează subiectul. Fiecare rând pare șlefuit de măestria sa, nimic nu este lăsat la întâmplare. Povestea poate fi interpretată ca o altă versiune a ,,Cenuşăresei’’ în care, în centrul atenției se află, de această dată, ,,Domnișoara Holly Golightly, călătoare”, după cum se intitulează chiar ea pe cartea de vizită.
Întreaga carte se conturează în jurul personajului feminin, o tânără extravagantă, interesată de bărbații ,,maturi’’. Paul Varjak, scriitorul ce locuia în aceeași clădire cu ea, în renumitul cartier Upper East Side din New York, își aminteşte cum a cunoscut-o în urmă cu cincisprezece ani. La scurt timp după ce s-a mutat în cartier, s-a împrietenit cu Holly și, pe zi ce trecea, devenea tot mai impresionat de modul agitat de viață al acesteia, așa cum îl află de pe primele pagini ale tabloidelor de scandal. Ea își trăia viața după propriile reguli, o viață tumultoasă, în care uneori se simțea împlinită, alteori singură, unicul ei companion fiind motanul său fără nume, ,,un cotoi roșu tigrat’’. Aspirațiile au făcut-o să treacă printr-o serie de probleme, în care doar Paul i-a fost aproape. Îl îndrăgea pe acesta deoarece semăna foarte mult cu fratele ei, Fred, care ulterior a fost ucis pe front. Deși a plătit un preț mare pentru celebritate (a fost chiar și închisă pentru o scurtă perioadă), ea nu a renunțat la visele ei. Din fericire pentru Paul, soarta i-a adus împreună, dar nu pentru mult timp.
Personajul Holly Golightly este unul complex. Viața tinerei nu avea un punct de plecare clar, tot ceea ce făcea era rezultatul unor porniri fulgerătoare, care o puteau distruge sau o puteau ridica pe culmile gloriei. Era o fire imprevizibilă, care te impresiona imediat cu personalitatea ei misterioasă. Toți cei care o cunoșteau erau cuceriți și impresionați de ea. Inclusiv Paul, care a admirat-o în secret pentru multă vreme, era atras de ,,silueta ei elegantă’’ și de ,,părul ei în toate culorile , tuns băieţeşte, cu șuvițe arămii, de un blond aproape alb’’. Holly a ajuns dintr-o fată de la țară, una care făcea parte din elita Manhattan-ului , eleganța și rafinamentul fiind două trăsături nelipsite din imaginea acesteia : ,,nu umbla niciodată fără ochelarii de soare, era întotdeauna bine îmbrăcată, era un soi de bun-gust plin de noimă în simplitatea hainelor ei, în nuanțele de albastru și de gri lipsite de ostentație, care o făceau pe ea să strălucească.’’
Ca în orice roman de dragoste, povestea protagoniștilor te cucerește de la prima pagină până la ultima. Autorul reușește să sublinieze aerul stilat al New Yorkului, la fel de cunoscut și în acea perioadă. Cartea se bucură și de o ecranizare celebră în 1961 , cu Audrey Hepburn în rolul principal. Deși este un film vechi, are un farmec aparte. Decorurile, vestimentația și complexitatea replicilor sunt bine puse în scenă pe o coloană sonoră adecvată.
Comentarii recente