Pânza de păianjen a Cellei Serghi este povestea Dianei Slavu, singurul personaj principal al operei, o adolescentă cu suflet de copil, un caracter complex şi de o excesivă feminitate.
Cartea este mai mult un jurnal, în care Diana îşi povesteşte viaţa, din copilărie până la vârsta de 20 ani. Tânără şi frumoasă, ea duce o existenţă plină de neajunsuri materiale. Povestea îi urmăreşte copilăria, adolescenţa şi tinereţea, influenţate de starea socială a familiei. Diana reuşeşte, prin frumuseţea şi felul ei de a fi, să se afle mereu în central atenţiei, încă de la vârsta de 14 ani, lucru ce îi oferă o oarecare evadare din sărăcia în care era nevoită să trăiască alături de familia sa. Fire visătoare, se îndrăgosteşte de Petre Barbu, un pictor întâlnit la Mangalia, pe care îl va purta mereu în suflet şi în memorie, încercând să-l regăsească în comportamentul, gesturile, cuvintele oricărui alt bărbat. Însă, întâlnindu-I pe Michi, viitorul soţ, şi pe Alex, amantul, Diana realizează că există numeroase feluri de a iubi.
Plecând des de pe străzile alglomerate ale Bucureştiului la malul mării, unde se regăseşte, eroina îşi trăieşte iubirile cu deznădejde şi demnitate, luptându-se să evadeze din „pânza de păianjen” a existenţei sale cenuşii, marcate de apăsarea sărăciei. Deşi de multe ori este hotărâtă să renunţe la viaţa pământească, găseşte mereu o speranţă de care să se lege, viaţa ei fiind plină de suişuri şi coborâşuri.
Orice fiinţă care a avut puterea să-şi urmărească propria evoluţie, orice femeie care măcar o clipă s-a simţit pierdută într-o lume în care iubirile împlinite sunt imposibile, se poate regăsi în povestea superbă de viaţă şi de dragost a Dianei Slavu.
Romanul în sine este o lecţie de viaţă. A demonstrat faptul că, în viaţă, oamenii se împart în două categorii: spectatorii, care, din singuratatea autoimpusă, se rezumă doar să constate, şi actorii de pe scenă, precum Diana Slavu, care înfruntă viaţa şi reuşesc să se desprindă din „pânza de păianjen”.
Comentarii recente