Asemeni tuturor românilor, Liceul Teoretic de Informatică Iași a sărbatorit ziua marelui poet, Mihai Eminescu. La data de 15 ianuarie 1850 se naște Mihai Eminescu, socotit de cititorii români și de critica literară drept cea mai importantă voce poetică din literatura română şi, totodată, ultimul mare romantic al lumii. Operele marelui poet mișcă și acum sufletele prin ochii ce se deschid asupra paginilor atinse de geniul său.
Liceul Teoretic de Informatică, Iași a onorat această zi prin organizarea unui recital de poezii eminesciene, dar și creații proprii dedicate acestuia. În cadrul acestui moment special a avut loc premierea elevilor Constantinescu Sebastian-Premiul de excelenţă, Galupa Ana-Maria-Premiul II, Iftode Adelina-Premiul II, Theodor Atodiresei-Premiul II și Murăraşu Ştefana-Premiul I, participanţi la concursul internațional ”Învingători prin arte” la categoriile “Film” și “Creații literare”.
Premierea a fost urmată de momentul emoționant al încântării sufletelor, prin vocile care au dat glas celor mai frumoase versuri ale poetului.
Doamna profesor Pașcan Maria-Carmen a încheiat momentul, adăugând informații despre Mihai Eminescu, împărtășindu-ne, totodată, şi părerea despre eveniment.
Comentarii recente