Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” Iași a organizat, în intervalul 2 – 3 februarie, concursul interdisciplinar „Urmașii lui Moisil“ pentru clasele IV-VIII.
Sâmbătă dimineaţă, curtea şcolii a devenit neîncăpătoare pentru părinţii emoţionaţi, care nu s-au încumetat să plece pe parcursul desfăşurării concursului. Ei au aşteptat, cu multă răbdare, să iasă cei mici. Matematicieni şi informaticieni în devenire, copiii au stat, responsabili şi dornici să ocupe un loc la liceul nostru, până a expirat timpul, căutând soluţia corectă pentru fiecare exerciţiu.
Elevii clasei a IV-a concurează, nu doar pentru obţinerea unui premiu, ci și pentru unul dintre cele 50 de locuri oferite de liceu în anul școlar viitor. De asemenea, elevii din mediul rural, cu o situaţie specială, au beneficiat de cazare şi masă la căminul, respectiv, cantina liceului, iar biletele de transport au fost decontate.
Din cauza numărului mare de participanți, festivitatea de deschidere, programată sâmbătă la ora 8:00, nu a mai avut loc, elevii prezentându-se direct la probe. În cursul zilei de sâmbătă, elevii de gimnaziu au susținut proba de informatică, iar cei de clasa a IV- a la matematică, urmând ca duminică, cei de clasa a IV-a să susțină proba la informatică, iar clasele V – VIII la științe (matematică, fizică, biologie și chimie).
Festivitatea de premiere a avut loc duminică, 3 februarie, într-o atmosferă solemnă, la Colegiul Naţional de Arte „Octav Băncilă” Iaşi.
Comentarii recente