Mă plimb prin gânduri şi te găsesc pe tine, alături de ce a mai rămas din noi, amintirile. Îţi văd chipul angelic uşor acoperit de firele rebele de păr ca abanosul, chip animat de nişte ochi ca marea, din care privirile profunde şi lungi îmi sfâşie calmul. Aparent văd doar ambalajul acelui suflet incredibil, dar privind în ochii tăi îţi intru în suflet şi te descopăr.
Te simt lângă mine chiar şi atunci când nu eşti, îţi simt parfumul puternic care mi s-a imprimat în minte şi pe care, oricât aş încerca, nu-l pot scoate. Eşti în mine, eşti cu mine, eşti alături de mine… Privirea îţi ascunde sentimentele atât de bine, încât aproape reuşeşti să pari distant şi insensibil, dar, odată ce mi-ai deschis uşa spre sufletul tău, am descoperit că eşti un suflet pierdut, la fel ca mine. Ascunzi suferinţă, dorinţă şi vise sub masca infantilităţii şi a indiferenţei. Te joci cu oamenii, sperând ca ei să nu-şi dea seama cine eşti şi ce gândeşti, dar cineva reuşeşte să îşi dea seama. Cineva te vede aşa cum eşti, ştie ce gândeşti şi îţi cunoaşte orice mişcare… te cunoaşte pe…. Tine.
Poate cândva vei afla că cineva a reuşit să te descopere, să-ţi descopere adevărata fire, trecând de măştile grele pe care le porţi pentru şi datorită celor din jur. Până atunci… rămân cuvinte nerostite, sentimente nedescoperite şi… parfumul tău.
Frumos! Am reusit să visez câteva clipe în dimineața asta….
Splendid articol. Bucura ochii asa o sublima perspectiva asupra dragostei. Bravo!
Multumesc mult!:)
Theo, mă surprinzi plăcut cu fiecare text nou, cu fiecare status de facebook… Scrii foarte frumos şi curat…