Am observat că primele pagini din agendă sunt pustii. Nicio pată de cerneală, nimic. Cred că le-a lăsat subconștientul meu, cu gândul la posibilitatea creării unui nou început. Le-am lăsat și eu tot așa, fără să le profanez în vreun fel, să nu care cumva să mă simt vreo secundă un intrus.
Sunt în tren. Iar. Doar că acum stau pe locul 24… sau pe 26, nici acum nu pot să îmi dau seama. Dar eu sper să fie 24, pentru că îmi place mai mult și pentru că așa sper și eu la ceva.
În jurul meu nu sunt mai mult de trei oameni care fac ceea ce fac și eu și ceea ce au făcut și alți atâția la rândul lor: așteaptă să ajungă la destinație.
În noi, cei reali, se izbesc alte câteva mii de oameni puțin mai imaginari ce, probabil, au stat cândva și în picioare din cauza aglomerației. E posibil ca locurile de sus, cele pentru bagaje, să fi fost odată pline și de ce nu, îngrămădite în real. Acum așa sunt, însă realul a format simfonia aceea imperfectă cu fostul real și a creat un univers de care nu mai suntem nici noi, cei patru, siguri.
Oamenii de care ți-am spus nu sunt oameni. Sunt necunoscuți…ca cei pe care îi găsești în visele pe care le uiți. Sunt îmbrăcați în fel și chip și au tot felul de papuci. Unii au bluze la fel, alții au pantofi care chiar îmi plac. Au și bagaje de mână pe care le țin aproape de ei cu o oarecare grijă. Unii se cunosc între ei așa că vorbesc nestingheriți, afundându-ne într-o atmosferă de zumzet intens. Unii ascultă muzică, iar alții stau și se uită pierduți la ei înșiși.
Mă întreb câte știu trenurile astea…ce secrete se izbesc de stâncile lui, ca mai apoi să se retragă spumos spre alte secrete. Toți cei care acum se îmbulzesc în vagon și-au lăsat câte ceva pe aici: fie secrete, fie vise, fie speranțe, iar unii…și-au lăsat poate amintirile. Mă gândeam să îmi las și eu câteva gânduri…nu pot să le las pe toate pentru că unele sunt nedespărțite de tine. Restul…o să le găsești, într-adevăr, în tren, pe un scaun cu tapițerie ce se vrea a fi albastră…, pe locul 24. Sau 26, nu știu. Vor fi acele gânduri pline de speranța unei noi călătorii, nerăbdătoare să-și îmbulzească aripile într-un compartiment plin de secretele, visele, speranțele și amintirile tale…
Să-i ții un loc, să nu stea în picioare, că e lung drumul!
Comentarii recente