Un frig de februaire ce îmi pătrunde în vene…sau poate sunt amintirile? Ele zboară către norii fumurii printre care răsar vag câteva raze de soare. Să fie acele raze speranţele unor clipe mai frumoase?
Acum închid ochii şi păşesc în trecut, în amintiri şi în poveşti de iubire, şi te simt…îţi simt parfumul care mă înmoaie, glasul ce-mi mângâie melodios urechea…chipul tău angelic scăldat în razele iubirii mele, vibraţiile puternice ce băteau în inimă, privirile tandre şi timide ce se intersectau. Încă simt totul, tot ce ţine de noi..
Iubindu-te am înţeles că pot găsi iubirea oriunde aş păşi : în natură, în mine, în tine, peste tot. Cu toţii iubim, dar o facem în mod diferit. Uneori mă întreb dacă mă iubeşti şi greşesc! Sunt sigură că da, doar că o faci în felul tău, pe care nu îl înţeleg, dar, totuşi, îl îndrăgesc.
Tu poţi vedea iubirea? Eu o văd de fiecare dată când mă priveşti, ochii tăi mari şi pătrunzători ca marea trădează asta. Cu acea privire mereu reuşeşti să-mi pătrunzi în suflet şi să-mi curgi prin vene, în mine, peste tot.
Primul sărut ţi-l mai aminteşti? Atât de puternic şi de pătrunzător, de stângaci şi … de cald! A fost culminat de un fior, iar mai târziu au apărut şi altele, tot mai dulci, tot mai gingaşe. Simţeam cum din trupul meu cresc aripi uriaşe, înălţându-mă şi purtându-mă prin văzduh, chiar dacă era februarie!
Apoi a urmat şi primul “Te iubesc”… A fost atât de dulce! Şi acum mai simt muzica acestor cuvinte. Le-ai rostit cu un glas calm, tandru şi colorat… chiar simţeai asta. Ai scos la iveală acel copil romantic pe care mereu ai încercat să-l ascunzi. Ai iubit şi ai văzut ce înseamnă cu adevărat să fii iubit. Nu mai trebuia să citim sau să ascultăm despre iubire : amândoi ştiam ce înseamna, simţeam iubire peste tot… în trup, în suflet, în gândurile ce mereu se îndreptau spre tine… în tot.
Mi-e dor de acele clipe! Ca şi fotografiile, iubirea va rămâne mereu imprimată în suflet, şi nu-şi va pierde farmecul nici cu trecerea anilor… Cerul se colorează în albastru deasupra noastră. Soarele ne veghează, zâmbind parcă sufletelor noastre, încălzindu-le parcă în frigul pătrunzător al iernii, care, parcă, nu mai vrea săplece. Ca şi fotografiile…
Comentarii recente