Activităţi propuse spre a fi implementate în cadrul campaniei
- 24.06.2013 – Lansarea oficială a proiectului printr-o pagină de Facebook (care va fi actualizată zilnic, pe toată durata campaniei) ce va conţine atât informaţii despre drepturile pe care le au tinerii aflaţi în situaţia de a vota pentru prima oară în anul 2014, în calitate de cetăţeni europeni, cât şi informaţii la zi despre derularea campaniei propriu-zise. Anunţul va fi făcut şi pe site-ul şcolii, precum şi în revista online a liceului, www.jocsecund.info.
- 24.06.2013-12.07.2013 – Realizarea şi lansarea unui site ce va conţine materiale referitoare la votul european, la drepturile cetăţenilor europeni, la istoria Uniunii Europene, la structura Parlamentului European, etc. De asemenea, site-ul va ilustra activităţile desfăşurate în campanie (prin reportaje, interviuri, un jurnal de campanie online etc.) şi va fi actualizat în permanenţă, pe toată durata campaniei.
- 12.07.2013 – 19.07.2013 – Realizarea unui forum de discuţii pe teme legate de Parlamentul European
- 12.07.2013 – 20.07.2013 – Conceperea unui chestionar intercultural de nevoi ale tinerilor alegători ce va fi aplicat de către membri ai echipei în medii culturale europene (Belgia, Anglia, Spania)
- 4.07.2013 – 24.07.2013 – Realizarea de materiale informative tipărite (pliante, flyere, bannere etc.) ce vor conţine informaţii utile pentru atingerea obiectivelor propuse, precum şi de materiale promoţionale cu sloganul campaniei (tricouri imprimate, şepci, etc…)
- 20.07.2013 – 24.07.2013 – Realizarea afişului de campanie care va conţine elemente identitare ale grupului, siglă, slogan etc.
- 25.07.2013 – 11.08.2013 Realizarea unui spot publicitar cu impact social în vederea informării grupului ţintă despre necesitatea de a participa la alegerea reprezentanţilor români în Parlamentul European şi difuzarea acestuia pe canalele TV locale, pe Youtube, pe reţelele de socializare, pe site-ul şcolii, în Palas Mall şi în mijloacele de transport în comun.
- 8.08.2013 – 10.08.2013 – Amplasarea într-o zonă centrală a oraşului a unui stand, unde membrii echipei vor oferi cetăţenilor materiale informative (în parteneriat cu
- Primăria Municipiului Iaşi şi Consiliul Judeţean Iaşi) şi vor populariza activităţile din campanie.
- 9.08.2013 – 11.08.2013 – Organizarea unui flashmob în centrul oraşului, cu atragerea unui număr mare de participanţi ce vor primi materiale informative realizate de membrii echipei de proiect.
- 17.08.2013 – 18.08.2013 – Iniţierea unei caravane de campanie – Autobuzul european (în cadrul căreia echipa EUROLIIS va vizita şcoli partenere din judeţ, unde va derula activităţi de campanie, dar şi activităţi cultural-artistice şi sportive.
- 15.08.2013 – 30.08.2013 – Încheierea unor parteneriate cu alte şcoli (în special din mediul rural) în vederea informării tinerilor potenţiali votanţi din mediul rural – Şcoala Tătăruşi în cadrul cărora se vor desfăşura diverse acvtivităţi de informare, dar şi cu caracter artistic (spectacole, activităţi sportive în aer liber).
- 19.08.2013 – 23.08.2013 – Realizarea unor activităţi în parteneriat cu ONG-uri (Salvaţi Copiii şi Alternative Sociale) ce vor avea drept scop informarea despre votul european a unor categorii defavorizate de tineri aflaţi pentru prima oară în situaţia de a vota. Activităţile vor avea şi un caracter caritabil.
- 16.09.2013 – 19.09.2013 – Organizarea unei expoziţii de desene şi fotografii cu titlul „Alegerea ta contează!” în holul Muzeului Literaturii din Grădina Copou şi a unui concurs tematic la care vor participa tineri din grupul ţintă (elevi ai LIIS).
- 9.09.2013 – 20.09.2013 – Editarea unui număr supliment al revistei liceului, Joc Secund, dedicat proiectului de campanie, ce va conţine reportaje, fotografii şi interviuri din campanie.
- 21.09.2013 – 24.09.2013 – Organizarea unei dezbateri în cadrul căreia se vor disemina activităţile derulate în campanie si se vor discuta rezultatele implementării proiectului. La dezbatere vor fi invitaţi reprezentanţi ai comunităţii locale şi ai instituţiilor partenere, precum şi un actual parlamentar european şi vor participa elevi ai liceului din clasele a XI-a şi a XII-a, care în anul 2014 vor fi în situaţia de a vota pentru prima oară.
În perioada 24.09.2013 – 28.09.2013 vor fi diseminate rezultatele proiectului în cadrul echipei de elevi care l-a realizat şi implementat, se va întocmi şi se va expedia către Biroul de Informare al Parlamentului European în România dosarul proiectului care va conţine deopotrivă o descriere detaliată a campaniei gândite şi implementate de elevi, conform cerinţelor impuse de competiţie, afişul de campanie conceput de elevi, precum şi o serie de materiale care să ilustreze implementarea proiectului.
Comentarii recente