Zilele şcolii – o tradiţie importantă
Că în fiecare an, pe data de 25 ianuarie îl sărbătorim pe părintele spiritual al liceului nostru, Grigore Moisil. Elevii claselor a X-a au organizat cele trei concursuri devenite deja o tradiție a liceului: „Viaţa și activitatea lui Moisil”, „Maratonul de maxime” – la care au participat elevii din clasele a IX-a şi „Concursul de postere”, […]
„Religia între ştiinţă şi artă” – un concurs de suflet
Sâmbătă dimineaţa. Unsprezece elevi ai Liceului de Informatică ,,Grigore Moisil”, însoţiţi de către domnul prof. Alexandru Constantin, susţinători ai colegilor lor la concursul „Religia între ştiinţă şi artă”, se îndreaptă spre autocarul ce îi va duce spre Miclăuşeni, un loc special unde se îmbină multiple valori. Ajuns deja la ediţia a VI-a, concursul în cauză […]
Gala premiilor în Educaţie – aflată la a III-a ediţie
Cu siguranţă majoritatea aţi auzit fie de la televizor, fie de pe internet, de la colegi sau profesori de Fundaţia Dinu Patriciu, care sprijină financiar elevii şi studenţii pentru continuarea studiilor. Anul acesta însă, Fundaţia Dinu Patriciu doreşte să premieze performanţa şi să impulsioneze competiţa şi creativitatea în domeniul educaţiei prin prisma proiectului Gala Premiilor […]


Comentarii recente