Atena- oraşul care renaşte din propria cenuşă

Am împotmolit fugar câteva haine într-un geamantan de culoarea cărbunelui şi după ce mi-am înghiţit toate nodurile din gât, am plecat cu un răsărit de soare întrevăzut la orizont. Pe-un scaun ros de amintiri, am născocit închipuiri, am făcut scenarii, am trasat planuri, am descoperit hărţi şi în puţinul timp obiectiv, am sorbit peisajul care îmi gâdila suav retina pentru ca mai apoi să fugă undeva în depărtări. Şi fără somn şi fără vise şi cu prea mult aer condiţionat, după 26 de ore, am spus bună dimineaţa unei alte lumi.

Un oraş alb şi sufocant. Soare, mult soare, clădiri pitite una  lângă cealaltă, aliniate pare-mi-se ca la un control milităresc, străzi lucioase şi zâmbetul lăcrimând al mamei. Nici nu-i mai auzeam vorba entuziastă din spatele maşinii şi am pus totul pe seama oboselii, dar mi-am lipit trufaş nasul de geam şi nesăţioasă sorbeam fiecare clădire, veche sau nouă, fiecare palmier şi dacă aş fi reuşit să spun ceva…

Capitală şi cel mai mare oraş al Greciei, Atena (Αθήνα Athina în limba greacă), denumit după zeiţa Atena, simbol în mitologie al înţelepciunii, pentru care s-a dezvoltat şi căreia i-a fost consacrat, este centrul economic, cultural, financiar, industrial şi politic al ţării, purtând pe umeri cerga unei istorii ce datează de mai bine de 3000 de ani. Leagăn al civilizaţiei europene sau loc de baştină al democraţiei, Atena se înfăţişează vie şi plină de podoabele epocilor prin care a trecut. Încă de când poposeşti pe acolo, simţi nevoia să iei contact cu pulsul oraşului, să vezi cât mai multe, să cunoşti oamenii, să le studiezi reacţiile. Atena e oraşul unde nu ai cum să nu te rătăceşti, cu străzile ei înguste şi întortocheate, multe şi asemenea, împrejmuită de clădiri care de care mai vechi, şezând cu mândria bătrâneţilor lângă cele proaspăt înălbite, cu forfotă, gălăgie, bazar, restaurante, taverne şi mult, mult soare.  Şi nici nu ştiu când, într-o zi incendiară de joi am coborât din maşină la poalele dealului Acropole, supranumit şi „Stânca Sacră” a Atenei, pe rând loc de cult, zonă rezidenţială sau amâdouă, clădirile ridicate aici, adevărate minuni arhitectonice, reflectă exact trecerea timpului peste metropolă. Prima dată Acropole a fost locuit în perioada neolitică, în timp ce în perioada arhaică se instaura cultul pentru zeiţa Atena. Perioada clasică aduce cu sine clădirea celor trei temple care fac din Acropole una din aspirantele la locurile rezervate celor şapte minuni ale lumii: Parthenon, Erechtheion şi Templul lui Nike, la care se adauga Propylaea, intrarea monumentală în zona sacră. Cu gândurile târâte prin istorie, cu imaginaţia solicitata 100% încercând să-mi reprezint o fărâmă din ceea ce reprezenta viaţa pentru vechii greci, am coborât şi mi-a ieşit în cale noul Muzeu Acropole, îmbrăcat în marmură şi sticlă, întins pe trei etaje, unde am avut „la picioare” o bucată din istoria Atenei. Arhitectul coordonator, Bernard Tschumi, a proiectat şi a dus la bun sfârşit conservarea unor săpături arheologice acoperite cu sticlă. Oamenii intră astfel în muzeu privind sub ei istoria atenienilor.

Am părăsit muzeul, străduindu-mă să revin la Atena timpurilor noastre şi în fugă după trenuleţul roşu care îmi va dezvălui misterul. Aşadar pentru numai 6 euro, te urci într-un tren piticot care ştie să deschidă doar paginile de basm. Lăsăm în urmă Acropole şi cotim pe străzile şerpuitoare ale Plakăi. Cartierul Plaka (al zeilor şi al artiştilor), aflat în vecinătatea sitului arheologic, se zbate să intre în contrast prin clădiri ridicate în secolul al XIX-lea, magazine moderne, taverne şi cafenele, care te ademenesc la orice pas cu o bogată paletă de obiecte de artă, de artizanat, blănuri şi covoare, bijuterii şi goblenuri, genţi şi cosmetice. Trenuleţul trece zvăpăiat parcă nedorind să ne lase prea mult să savurăm gama arhitecturală şi iată-ne în Piaţa Syntagma din  faţa Parlamentului. Aici ne aşteaptă spectacolul schimbării gărzii de către evzoni, în faţa monumentului Soldatului Necunoscut. Evzonii sunt militarii costumaţi în uniforme ce conţin multe elemente din folclorul grecesc  şi care seduc prin fantezie şi arhaism. Ritualul complet se poate vedea duminica, moment de mare atracţie pentru toţi turiştii care imortalizeaza pe peliculă „spectacolul”.

Reveniţi la trenuleţ după pauza de zece minuţele, am zburat prin faţa Stadionului Olimpic, Templului lui Zeus Olimpianul, Pieţei Romane şi Pieţei Antice (unde se află Templul lui Hephaistos)  şi Porţii lui Hadrian, ce delimitează oraşul vechi de Atena modernă şi ne-am trezit remorcaţi în Monastiraki, una dintre cele mai vechi pieţe antice, locul unde poţi să-ţi pierzi timpul şi banii, negociind cu comercianţii vechiturile de duminică. Şi aici m-am oprit. M-am oprit ostenită şi cu acelaşi dor să văd. Ochii mei erau ca un scanner, mi-am eliberat tot hard-diskul – aveam nevoie de memorie să stochez. Cum aş putea oare să redau toata lumea aceea din interiorul meu? Cuvintele sunt de prisos… Acum vă invit pe Ermou să vă cumpăraţi suveniruri sau haine, să-l descoperiţi în noapte cu dansatori şi clovni în timp ce ronţăiţi alune cu susan, castane prăjite, prăjituri sau covrigei sau poate la un cules de portocale sălbatice.

În noapte m-am trezit ca din vis şi am urcat pe bloc să văd suflul Atenei, dar am înţeles că magia e alta pe Dealul Lykavittos, c-o biserică în loc de moţ şi cu un restaurant cochet în loc de colier – ai putea privi timpul şi el s-ar opri să te privească pe tine. În după-amiezi poleite-n soare dai fuga-n portul Peiraeus, principalul port maritim al Atenei, fortificat de Themistocle, şi te îmbarchezi într-o croazieră pe frumoasele insule din apropierea Atenei sau revii în Piaţa Syntagma şi cobori spre staţiile de metrou, mici muzee, special amenajate în timpul lucrărilor, când au fost găsite numeroase vestigii, te urci în metrou şi cobori în Syngrou-fix. Altfel, ostenit, aşează-te la o cafenea unde ţi se va recomanda ouzo, băutura tradiţională în ţara lui Zorba, şi priveşte. Ai putea să stai ore în şir să priveşti oamenii, să le studiezi reacţiile, gesturile, trăsăturile, dar asta numai pentru secunde, căci grecii sunt ca nişte furnici-mereu în treabă.

Cum e Atena? O zeiţă cu piept alb şi trup exotic, buze unse cu tzatziki, păr verde şi melancolia anilor zăcuţi în priviri albastre, o zeiţă care încă veghează peste regatul cu străzi şerpuitoare, ademenitoare, încărcate cu mandarini, portocali şi ceva din palmieri… străzi ce încă mai păstrează în pulberea lor lumi ce au apus demult şi răsar în ochii fiecarui turist. Atena e oraşul care renaşte din propria cenuşă.

Templul lui Zeus