Pe cine nu a pasionat, la un moment dat, copil fiind, celebra rubrică „Știați că…” din revistele pentru copii sau din cele mai mult sau mai puțin științifice? Întotdeauna m-am întrebat însă de unde vin toate afirmațiile acelea incredibile și cine a putut să ajungă la concluzii care nu ar fi putut să treacă prin minte cuiva. Desigur, unele sunt evidente, nu au nevoie de demonstrații științifice copleşitoare. Spre exemplu, e ușor de verificat că…
…o furnică poate supravieţui până la 2 săptămâni sub apă.
…animalul cu cel mai mare creier în proporţie cu corpul este furnica.
…limba cameleonului raportată la corp este de 5:1.
…albinele, broaştele ţestoase şi termitele sunt complet surde.
…şobolanii rezistă mai mult fără apă decât cămilele.
…pielea hipopotamului are o grosime de 6,5 cm aşa că îl apără împotriva multor arme de foc.
…delfinii dorm cu un ochi deschis.
…inima unei balene albastre este la fel de mare ca o maşină.
…limba unei balene albastre este la fel de lungă cât un elefant.
…peste 10.000 de păsări mor anual din cauza coliziunilor cu ferestrele.
…păsările nu transpiră.
…pisicile au câte 32 de muşchi în fiecare ureche.
Interesant ar fi poate de ştiut pe ce cale s-a ajuns la concluzia că…
…simţul de miros al unei furnici este la fel de puternic ca al unui câine.
…singura felină care nu-şi poate retrage ghearele este ghepardul.
…pânza de păianjen are o rezistență remarcabilă. Firul de grosimea unui creion ar putea opri un Boeing 747 din mers.
…o vacă se îmbată dacă mănâncă prea multe mere.
…există două animale care pot vedea spaţiul din spatele lor fără a-și întoarce capul: iepurele şi papagalul.
…fluturii percep gustul cu picioarele.
…bufniţa este singura pasăre care poate deosebi culoarea albastră.
Cât adevăr există în astfel de afirmaţii rămâne un mister dincolo de care puţini dintre noi au posibilitatea să pătrundă.
Comentarii recente