Un sentiment lipsit de tact
Îmi sugerează vrăjitoarea
Zâmbind, un suflet necurat
Stârneşte-n cimitir vâltoarea.
Văl străveziu şi nebulos,
Sirena
Aruncă de pe sine-ncetişor
Căci vraja mării, magnifica,
Eterna
Adusu-mi-a aici cadenţa veşnicului zbor
Spre stele…
Sirena,
Din purpuriul somn ochiu-și deschide
Ce în edenul dulcilor atingeri şi iubiri
S-a dezmierdat.
Şi trupul meu înmărmurit în staticul fortunei
Se-aprinde parcă iar de-amor înaripat.
Spre aştri-n cale, ca un faraon,
A mea esenţă se îndreaptă dizolvată
Spre fiorosul meu ocrotitor – Tifon,
Ce inima-mi păstrează… sfârtecată…
Palpația de plumb a nestematei mele
Mă face din strânsoarea sângerosului titan,
Să îmi topesc privirea în a fecioarei stele
Şi-n lacrimi de infern să izbucnesc, orfan…
Eliberează-mi inima divină, doar
Sfârtecat voi fi mereu de-a ta privire
Sucub infam, sfârşeşte-a mea smintire
Cu-al tău venin… cu gust amar.
Eliberează-mi inima marină-ntruchipare
Ce-atât de sfântă şi dulceagă îmi păreai
Ce-n spuma orizontului din zare
Sonatele Heinului cântai…
Dispari!
O,vrăjitoare hâdă şi-nsurită
Suntem noi doi, alături, în mormânt
Nu mă-ncălzeşte-acum atingerea-ţi frigidă
Eşti iarbă, suntem doi – un scrum…
Dispari!
Comentarii recente