Ambiția mea a fost să inventez o crimă misterioasă pe care să nu o poată rezolva nimeni… (Agatha Christie)
Zece negri mititei au mâncat la cină ouă
Unul s-a-necat din ei şi-au rămas
doar nouă.
Nouă negri mititei au stat noaptea până-n zori
Unu-a adormit din ei şi-au rămas doar opt.
Opt negri mititei au mers la Devon în noapte
Unul nu s-a-ntors din ei şi-au rămas doar şase.
Şapte negri mititei spărgeau lemne lângă casă
Unul s-a tăiat din ei şi-au rămas doar şase.
Şase negri mititei se jucau cu-albine mici
Pe unul l-au pişcat din ei şi-au rămas doar cinci.
Cinci negri mititei îndrăgeau legea, nu teatru
Unul s-a făcut jurist şi-au rămas doar patru.
Patru negri mititei merg la mare, drăguțeii
Unul fu-necat din ei şi-au rămas doar trei
Trei negri mititei merg la zoo-n papuci noi
Pe-unul ursul la mâncat şi-au rămas doar doi.
Doi negri mititei făceau plajă ca nebunii
Unul s-a prăjit din ei şi-a rămas doar unul
Un negru mititel trăia singur-singurel
Într-o zi s-a spânzurat şi n-a mai rămas nici el.
Toată acţiunea acestui roman se leagă de poezia de mai sus. Agata Christie reuşeşte în această magnifică poveste să combine disperarea, groaza, redând felul în care sunt omorâţi zece oameni aparent nevinovaţi. Prin această carte am înţeles că oameni aparent calmi şi corecţi au adesea mintea cea mai bolnavă.
Vera Claythorne, Philip Lombard. Emily Brent, Generalul Macarthur, Doctorul Armstrong, Antony Marston, domnul Blore, soţii Rogers şi judecătorul Wargrave sunt cei zece oameni care au fost atrași pe Insula Negrilor de domnul Una Nancy Owen. Insula Negrilor, este, aparent, un loc primitor în care toată lumea şi-ar dori să trăiască, dar cele zece personaje vor regreta într-un final că s-au aflat acolo.
Totul începe în seara de opt august, când Antony Marston şi doamna Rogerss sunt ucişi prin otrăvire. Din acel moment, groaza îi cuprinde pe oaspeţi cu excepţia judecătorului Wargrave care încearcă să dezlege misterul. Un element care trebuie precizat este faptul că în casa de pe insulă, mai exact în sufragerie, erau zece bibelouri din porţelan. În noaptea primelor două crime dispar şi două statuiete.
La început, toţi cred că mai este cineva pe insulă şi încep să facă cercetări, dar, spre surprinderea şi groază invitaţilor, nu mai era nimeni. Următoarele două victime sunt domnul Rogers şi Emily Brend. Urmează apoi, în ordine: judecătorul Wargrave, doctorul Armstrong, domnul Blore, Philip Lombard şi în cele dein urmă Vera. Ironia soarteri este că cele zece persoane mor exact ca în versurile poeziei care constituie motoul romanului.
La început nu se înţelege cine este autorul crimei, dar situaţia se schimbă radical la final, ceea ce este un element specific romanelor de Agathei Christie. Finalul romanului arată că, de fapt, toate crimele au avut o motivație justă, victimele fiind, de fapt, oameni care comiseseră fapte oribile și care scăpaseră cândva nesancționați de lege. Pe de altă parte, romanul ilustrează felul în care un om din aparatul legii se poate transforma sub impulsul domeniului în care lucrează, lăsându-se copleșit de dorința de a stîrpi răul, chiard acă asta implică să facă el însuși rău.
kira is back 🙂 imi cer scuze pentru absenta mea pe o perioada de timp destul de indelungata . Odata cu noii elevi veniti la liceu , apare inca o lucrare prost si extraordinar de superficiala facuta pentru un asemenea roman . Daca tu crezi ca poti sa povestesti o carte cum ai povesti prietenilor tai aventurile tale de mic copil , te inseli amarnic . Eu zic cel mai bine sa te lasi de revista si sa stai in banca ta .
kira, revista asta e ca elevii sa invete sa scrie. :p
welcome back…I expect your critics 😀
Kira, constat că ești foarte exigent / exigentă… Te-ai încadra perfect în colectivul nostru de redacție :). Pe de altă parte, impulsivitatea în aprecieri nu este o calitate. Pentru Claudiu acesta este primul articol, deci eu zic că merită să fie încurajat, mai ales că textul are destule comentarii pertinente și nu dezvăluie în totalitate „misterul” cărții. Știi… G. Călinescu era de părere că un critic nu are dreptul să critice o operă dacă nu a încercat el însuși să creeze una… Desigur, nu toți gândim ca G. Călinescu, dar cred că n-ar fi rău dacă am lua aminte la spusele criticului…
Eu nu sunt de acord cu „incercarile” de a scrie . Ori suntem scriitori ori nu mai suntem ? :)(scuzati ironia) . Cred ca talentul se naste odata cu omul . Eu : nascut fara talent la desen , deci pe tot parcursul vietii mele degeaba ma chinui sa „invat” sa pictez ca vor iesi doar niste falsuri , niste lucrari fara originalitate , precum unele din aceasta revista (pentru mine).
Eu il incurajez pe Claudiu , dar ii sugerez ca data viitoare sa isi impuna parerea in lucrarea sa , nu sa imi povesteasca ceva ce gasesc pe orice site de vanzare a cartilor care ofera un scurt rezumat la descriere. Incearca sa fii ORIGINAL !
abia atept urmatorul tau articol , succes !
kira cu ce te ocupi?:D
„Ori suntem scriitori ori nu mai suntem…”. Nu știu de ce, dar îmi sună cunoscută fraza… 🙂 revenind la subiect… Încercările își au și ele rolul lor. Nu cred că are rost să intrăm acum într-o polemică pe tema asta. Apreciez însă tonul încurajator cu care se termină ultimul tău comentariu, Kira.
nu am zis ca incercarile nu au rolul lor , dar nu isi au rezultatul pe care il au cei care cu adevarat au talent . Pot sa ajung eu precum Eliade incercand de foarte multe ori ? nu cred .
cu ce ma ocup ? deocamdata elev , viitor student 🙂
tu cu ce te ocupi ?
si eu la fel:P
suntem colegi?
ce te face sa crezi ca sunt la liceul de informatica ?
daca am dat peste aceasta revista nu inseamna ca sunt de la acest liceu .
Hai sa incheiem discutia aici sa nu facem prea mult off-topic .
Ne auzim si la alte lucrari care imi „plac” 🙂
ma bucur daca esti din alt liceu:D
ma bucur si mai tare daca ii anunti si pe colegii tai cu privire la revista :)) 😛
ma bucur de comentariile tale
ma bucur si mai tare daca o sa faci si vreun comment pozitiv:P
acest articol surprinde elementele esentiale ale romanului
daca scriam 5 pagini in care sa descriu pas cu pas actiunea cartii era foarte plictisitor
am incercat sa conving oameni sa citeasca aceasta poveste extraordinara
ultimul meu post : si eu m-as bucura foarte tare sa il ambitionez pe Claudiu si sa realizeze o lucrare ce m-ar incanta .
Pentru a fi în asentimentul lui Răzvan… mă bucur că discuţiile de aici sunt în cele din urmă constructive…
Printre cele mai grave si intrigante romane care iti pot cadea sub retine. Merita citit si nu trebuie ca nimeni sa se cramponeze de la o recenzie fie ea acoperitoare sau mai putin sugestiva. Cum s-a zis si oficial: cine nu citeste e prost!